Problema
Un om avea o problemă. Una minusculă, aproape invizibilă cu ochiul liber, dar o problemă fără dar și poate.
Inițial a ignorat-o, era totuși o problemă mică, cu nimic specială față de altele. Și multă vreme, într-un fel, nu a avut realmente o problemă.
Cu timpul însă problema început să crească. Nu mult, întâi doar cât să o simți, ca pe o pietricică intrată în pantofi și care îți roade talpa, dar a ajuns destul de rapid un veritabil ghimpe în coastă. Problema încetase să fie una minusculă și devenise o reală problemă.
Rămăsese, până la un punct, ignorabilă. Și cum nimănui nu îi place să își rezolve problemele, aceasta a continuat să crească, și să crească și să crească până când a fost mai mult decât evidentă.
După atât de multă inacțiune sosise momentul ca omul să facă ceva... dar nu știa ce. Ce putea să facă?
Timpul a continuat să treacă iar grijile sale s-au acumulat problemei. Problema a crescut și a crescut și a crescut până când a scăpat de sub control. Era imensă, atât de imensă încât a ajuns să înghită atât omul cu problema, cât și pe cei din jurul său.
În acea clipă, omul a încetat să aibă o problemă iar problema a început să aibă oameni.