Prețul nemuririi
Acum ceva vreme a început să circule prin presă un articol cu un excentric milionar american ce încerca să se mențină veșnic tânar prin transfuzii de sânge de la fiul său și tot felul de alte practici dubioase. Nu am dat atenție știrii la vremea respectivă, părea doar un alt articol inutil, stil tabloid, scris despre o persoană cu prea mulți bani.
Apoi am ascultat recent un interviu cu Bryan Johnson în cadrul podcast-ului The Knowledge Project: Bryan Johnson: Five Habits for Longer Living [The Knowledge Project Ep. #188]. Ce să vezi, erau una și aceeași persoană! Mai mult, când nu apare într-un articol scris pentru publicul larg ci i se ia un interviu inteligent de către un tip înțelept, omul chiar are ceva de spus. Cine ar fi crezut?
Pe scurt, după ce și-a vândut compania pe o sumă impresionantă, acesta a pornit o nouă inițiativă: proiectul Blueprint. Pe scurt, ideea de bază din spate e ca a început să înregistreze foarte, foarte, foarte multe date despre organismul său, să efectueze foarte, foarte, foarte multe teste iar pe baza rezultatelor să dezvolte un algoritm care să ia decizii pentru el în ceea ce privește stilul de viață.
În articolul menționat mai devreme se menționa că a făcut transfuzii de sânge de la fiul său ca să mențină tânăr ceea ce, într-adevăr, sună deplasat. Dar când afli că, de fapt, timp de câteva luni a rulat un experiment controlat în care a făcut transfuzii de plasmă pentru a evalua efectele, parcă nu mai e chiar la fel de straniu.
Pentru cei curioși, la finalul experimentelor a ajuns la concluzia că pentru el efectele sunt neglijabile deci a oprit practica, dar tatălui său i-a încetinit dramatic viteza cu care îi îmbătrânea corpul. Ca să îl citez, o persoană care și-a donat un organ pentru cineva drag e văzută ca un erou.Care e diferența dacă donenzi, în schimb, sânge pentru ca cei dragi ție să poată trăi mai mult?
Multe dintre ideile sale sunt interesante, tipul nu e chiar așa nebun cum pare și sunt un mix de medicină, etică și filozofie. A ajuns la acele concluzii după ce ani de zile s-a luptat cu o depresie cruntă și a realizat că pur și simplu e greu să fii om. Sunt prea multe decizii de luat, prea mult stres, prea multe influențe externe și interne (hormoni și emoții) iar un algoritm poate lua aceste decizii într-o manieră superioară.
Și are sens. Bogdan cel de acum e de acord că trebuie să te ferești de dulciuri dar Bogdan cel obosit și stresat s-ar putea să se scape într-o ciocolată după o zi lungă de muncă. Le recomand celor interesați să îi asculte interviul sau să îl urmărească pe YouTube. Nu sunt în întregime de acord cu el și unele lucruri par deplasate dar sunt destule informații valoroase încât să merite.
Ce m-a marcat cel mai mult a fost însă programul lui mult prea rigid. Se culcă la ora 21:30 și se trezește natural, fără alarme, în jurul orei 4-5 dimineața. Consumă ceva shake-uri, proteine, vitamine și alte lucruri sănătoase, bagă o oră de exerciții fizice apoi se apucă de muncă. Menționa în programul său și o perioadă de destindere dar totul suna robotic, aproape ca o închisoare.
Îmi doresc, poate ca oricine, să trăiesc cât mai mult. Dincolo de dorințe, încerc să mănânc cât mai sănătos, fac mișcare, alerg, evit vicii precum fumatul sau alcoolul dar... Scopul principal e să contra-balanseze și să îmi echilibreze alegerile mai puțin optime.
Am o muncă de birou? Trebuie să fac și mișcare pe măsură, să anulez cumva efectele negative ale statului pe scaun. Îmi plac anumite mâncăruri mai nesănătoase? Trebuie să nu abuzez de asta și să anulez impactul asupra organismului printr-o dietă generală sănătoasă.
Dacă înclini balanța prea mult în favoarea sănătății, pentru ce mai trăiești? Cât de multe poți sacrifica până când viața ajunge să nu mai merite?
Pentru majoritatea pare să existe un fel de slider. Dai plăcere la maxim și nu vei avea o viață lungă. Dai longevitatea la maxim, elimini prea multă plăcere din viață. Depinde de fiecare să aleagă pe ce dorește. Eu încerc să merg pe mâna lui Thanos
