Pofta buna, matzelor

Cand am hranit si luna asta toate pisicile am constatat cu suprindere ca, paradoxal, cele trei matze grase pe care le avem au mancat cu cea mai putina lacomie.

Coada-rupta a mancat doar jumatate de plic, lasand restul in castron pentru urmatoarea pisica.

Grasul, pisoiul de aproape 10 kilograme, a mancat incet si delicat, cu surprinzator de multa gratie pentru un motan de gabaritul sau.

Coana Mitza, fosta maidaneza, actualmente obeze, a mancat lent, cu pauze, ca un gurmand ce isi savureaza mancarea fina, bucurandu-se de savoare si lasand gustul sa il patrunda.

Haplea-pacostea a fost primul care a mancat cu adevarat tot, lingand castronul luna.

Tasha, cea care mereu cerseste un plic, nu a mancat nici ea mai mult de jumatate. Pisica satula, a lins doar sosul, lasand bobitele de carne pentru plebei. Iar urmatoarea pisica, plebee sau nu, nu a fost deloc dernjata de gest iar castronul reumplut a devenit iarasi gol.

Ma amuza teribil sa le vad luna de luna cum savureaza plicurile. Cred ca au inceput sa recunoasca cutia pentru ca de fiecare data cand ma vad cu ea incep sa intre toate in priza si sa se agite. Simt ca li se pregateste ceva. In momente ca astea o inteleg pe Alex si inteleg si cum a ajuns sa fie mandra proprietara a unei veritabile menajerii.

Pisicile astea, unele mici, altele mari, unele iubicioase, altele mai retrase si independente, ar fi ajuns aproape toate in strada, traind de pe o zi pe alta. Si totusi uite-le aici, unde nu sunt alergate de caini, nu sunt batute (decat atunci cand fac prostii) si unde sunt ingrijite. E drept, se mai gaseste cate unul care sa le traga de coada, sa le ude cu pistolul cu apa sau sa rada de ele agitandu-le cu laserul pe podea.

Matzele astea au prins si ele o viata buna, odata pe luna, cand fiecare are garantat pliculetul ei de mancare. Cutia cu un pret destul de mic le face o bucurie destul de mare matzelor.