Placerea de a scrie

Si programatorii ar trebui sa scrie, citeam azi intr-un articol si, intr-adevar, programatorii (si nu numai), ar trebui sa scrie mai mult ca oricand.

Intr-o societate globalizata, unde limba engleza a ajuns sa fie aproape la fel de uzuala precum romana, cel putin in randul tinerilor, sunt foarte utile exercitiile de scris ocazionale, ce iti permit sa iti pui ordine in ganduri si iti mai reamintesti vocabularu.

In cazul meu, am trecut de la un copilas citit, poreclit “dictionar” in clasele primare, cu talent pentru compuneri (cel putin conform profesoarelor si invatatoarei), la un aproape-adult care gaseste din ce in mai dificil sa lege doua cuvinte “IRL”, in limba romana, fara a se poticni sau a nu recurge la romgleza.

Acest lucru este de inteles. Nu numai in cazul meu, dar la modul general, lecturile in limba engleza sunt mult mai des intalnite decat cele in romana. In romana poti citi cel mult presa si/sau bloggerii locali, si eventual carti. In limba engleza se gaseste insa presa de specialitate, articole stiintifice, documentatie si tutoriale si o oferta mult, mult mai bogata si variata de carti. Ca o paranteza, deprimant de multe dintre cartile romanesti citite de mine in ultimii ani aveau traduceri de amator, pline de “furculisioane” sau expresii traduse mot-a-mot, astfel incat lectura in original devine chiar o necesiate, daca vrei sa intelegi ceva din mesajul autorului.

Mai departe, filmele sau seriale sunt, de regula, in engleza. Melodiile au, in mare, versuri in engleza, adesea chiar si cele ale artistilor romani. Ca tot vorbeam de carti, exista si fani ai audiobook-urilor. De asemenea, sa nu uitam de firmele “multinationale”, prin care ma refer acum la cele care contin angajati de diferite nationalitati, si care implica o comunicare preponderent intr-o limba straina.

Iarasi, din experienta personala, cand ajungi sa ai de-a face in fiecare zi cu mail-uri si discutii pe chat jongland intre limbile romana, engleza si franceza, se mai intampla sa te exprimi cu dificultate, iar aberatii precum “a ramplasa” in loc de a “a inlocui”, care ar fi atras oprobiile profesoarei de romana, sunt mai mult decat scuzabile si devin chiar practice.

Ce legatura au toate acestea cu scrisul? Este destul de simplu: tentativa de a scrie ceva te ajuta sa iti pui gandurile in ordine, mai ales atunci cand nu esti presat de timp. IRL poate ca nu ai timp sa scapi de lapsus si sa iti aduci aminte ca in romana poti folosi “in viata de zi cu zi”, si trantesti rapid o expresie mai familiara, dar in scris lucrurile decurg altfel.

Chiar si in scrierea acestui post pe blog, am inceput sotanc-sotanc, cu spatii temporale intre cuvinte, propozitii, fraze, in incercarea de a trece mai departe si a formula mai clar ideea din spate, dar pe masura ce literele au inceput sa curga, si ideile mele au devenit mai fluide si mai usor de transcris pe ecran.

Lasand la o parte avantajul evident al unei defulari in scris, sau in “imortalizarea” unor ganduri care te rog, e un exercitiu benefic scrisul, in limba ta nativa, al unor propozitii, fie el clasic, pe hartie, fie modern, pe tastatura. Iti mai aduci aminte un cuvant uitat, o expresie mai veche, poate chiar si niste reguli de gramatica, si o cautare rapida pe google ca sa vezi cati de “i” trebuie sa pui, care e forma corecta a cuvantului sau daca e amplasata corect cratima. Mai mult decat atat, e chiar necesar sa mai poti purta o conversatie neprescurtata, nelimitata de numar de caractere sau degete inghetate, chiar si una intre “eul liric” si cititori ipotetici.