Pisicile și cutiile

Dacă e vreun lucru de care nu o să mă satur vreodată când vine vorba de pisici, e pasiunea lor pentru cutii.

Pentru o mâță o cutie e alfa și omega. Din carton, din lemn, din plastic sau chiar sticlă, ea nu discriminează și își face culcuș în egală măsură. Singura restricție este să încapă, deși adesea nici măcar această regulă nu e respectată.

Să lași o cutie goală și neacoperită lângă o pisică e ca și cum ai lasa o pungă cu dulciuri nesupravegheată într-o încăpere plină de copii pofticioși. Îți întorci capul doar pentru o clipă și apoi puf! descoperi o pufoșenie care doarme sau toarce nestingherită.

Nu doar că nu au pretenții dar par a prefera cutiile simple, din carton. Degeaba încerci tu, ca stăpân responsabil și vanitos, să le oferi o cutie mai arătoasă, cu căptușeală și înveliș exterior mai elegant, felina tot la carton trage.

Din acest punct de vedere sunt mai înțelepte decât oamenii. Pun accentul strict pe ceea ce contează: patru colțuri care să le cuprindă. Orice altceva e un detaliu irelevant.

Pe de altă parte, la cât de nesuferite sunt mâțele, nu m-ar mira ca în loc de înțelepciune să fie vorba de o simplă diferență de gusturi. În locul animalului modest, cu concepții aproape budiste, să avem parte de o creatură fițoasă, înnebunită după cartonul de pantofi, ultimul răcnet în materie de cutii.

Nimeni nu știe care e adevărul. Singura teorie clar confirmată e că o cutie nu rămâne niciodată goală atâta timp cât exista o pisică prin preajmă!