Perfecțiunea e inamicul binelui, și uneori și legalitatea

Una dintre primele lecții importante pe care le-am învățat când am început să lucrez ca programator a fost o zicală care în engleză sună cam așa: perfect is the enemy of good.

Aforismul, care în română s-ar traduce aproximativ prin "perfecțiunea e inamicul binelui" se referă la faptul că în practică nu e practic (lol) să țintești spre o soluție perfectă. În loc să pierzi timp prețios vânând perfecțiunea e mai avantajos să cauți varianta care e suficient de bună. Atenție, nu să te grăbești și să mergi pe o variantă proastă sau slabă ci pe prima variantă bună.

Există și excepții, desigur, cum ar fi atunci când programezi roboți pentru misiuni spațiale la NASA, unde sunt necesare redundanțe peste redundanțe și o toleranță 0 la bug-uri dar în marea, marea majoritate a cazurilor nu ai de ce să mergi atât de departe.

În ultima postare pe care am de gând să o fac pe subiectul Pașca (pentru că nu e genul ăla de blog și nu vreau să fiu genul ăla de blogger), tot ce aș dori să sublinez este că noi, ca țară, suntem încă în punctul în care ne lipsesc multe și avem nevoie de soluții.

Când ești la început nu ai nevoie de reguli ci de progres. Iar apoi, după ce ai progresat suficient și îți permiți, începi să finisezi lucrurile, să adaugi reglementări, să mai cerni piața și să te asiguri că se respectă cu strictețe anumite standarde. Noi nu suntem acolo.

Din punctul meu de vedere, tot scandalul acela se rezumă la un singur lucru. După ce au descins forțele de ordine, au realizat că nu au unde să trimită acei 400 de oameni găzduiți acolo. Nu a existat în Bihor, în zona respectivă, un spațiu capabil să îi preia. Au avut dificultăți în a găsi în întreaga țară locuri pentru oamenii ăia și au "rezolvat-o" ducându-i acolo unde nu erau locuri suficiente, punând într-o situație delicată alte instituții.

Este clar că nu era totul legal. Este clar și că nu erau condiții "de groază", așa cum susțin unii, și că erau net superioare alternativei de a rămâne pe stradă. Dar este și mai clar că statul nu avea soluții.

Sunt un om corect de fel, chiar cred în conceptul de legi și cred că avem nevoie de ele. Însă nu am ajuns încă în acel punct. Repet, avem nevoie de soluții și momentan ce văd eu e nu doar că statul nu e capabil să le ofere, dar îl mai și hăituiește pe ăla care a încercat să ofere una, așa imperfectă cum a fost ea.

Scopul legilor din domeniu și importanța respectării lor e pentru a asigura condiții decente persoanelor vulnerabile. Ăla e spiritul legii, ignorându-i litera. Cum e deci mișcarea asta în interesul bătrânilor bolnavi, pentru care nu aveau nici înainte soluții oficiale, să o desființeze pe ăia neoficială care exista?

Citisem pe undeva un comentariu în care cineva încerca să facă o analogie, fără să îi iasă. Cică dacă nu ai bani de doctor, accepți să te opereze unul care are cunoștințe de anatomie? Da. Când alternativa e moartea răspunsul e mereu "da". Iar noi încă suntem acolo.