Pe perna mea - II

Era sâmbătă seara. Alex adormise deja iar eu, obosit și somnoros, inteționam să-i mă alătur. În timp ce închideam laptopul și mă pregăteam de vise, aud baba cum miaună la ușă.

Puteam să las baba afară? Bineînțeles că nu. Mă ridic de pe scaun, deschid ușa… dar ia pisica de unde nu e!

-Tașa!, o chem eu încetișor, cu grijă, să nu o trezesc pe Alex.

Nimic.

-Tașa!, mai ridic puțin vocea. Hai, Tașa!. Tot nimic.

În fine, îmi zic. Cine știe, s-o fi răzgândit băbuța. Așa că închid ușa, sting becul, mă bag în pat, ma învelesc și mă pregătesc de odihnă.

-MAU MAU MAU!, se aude atunci un plânset de felină supărată iar eu, înjurând-o printre dinți, mă ridic din patul cald și o las să intre. Îmi fuge supărata pe lângă picioare, indignată probabil pentru că a fost lăsată să aștepte.

Mi s-a alăturat în pat. S-a așezat la capul meu și a început să-mi toarcă. Era moale, mare și pufoasă, și am adormit amândoi pe aceeași pernă.