Paharul

Doar in mod intentionat ai putea gasi o pasiune mai neinteresanta decat cea pentru un pahar si chiar si asa ar fi o veritabila provocare. Dar straniu sau nu, lui asta ii placea iar hobby-ul sau era paharul.

Nu era un pahar oarecare sau un pahar fictiv, fie el ipotetic, fie el metaforic. Era un pahar real, din sticla, usor elegant cu piciorul lui lung si subtire, forma alungita si sticla limpede. Zi de zi il lustruia cu grija, sa nu cumva sa se astearna praf peste el. Nu ca ar fi fost posibil, tinand cont ca il tinea intr-o vitrina bine inchisa, dar ii facea placere sa il tina in mana, sa ii simta forma in timp ce il stergea usor cu carpa moale, ca si cum l-ar fi mangaiat, cu gesturi lascive.

Culmea e ca nu era nici bautor, ceea ce ar ar fi explicat, cel putin partial, acest comportament deviat de la norme. Nu consuma deloc alcool chiar si chiar daca ar fi facut-o, cu siguranta nu si-ar fi folosit paharul.

Paharul ii era icoana. Putin mai lipsea sa se inchine la el, nici prin cap nu ii trecea sa il foloseasca vreodata. Daca l-ar fi ciobit sau, mult mai rau, mai ingrozitor, mai inimaginabil… daca l-ar fi spart? Nu, nu, paharul statea bine acolo unde era.

Ca Sfantul Graal, ca un pocal de clestir din basme, statea neprihanit, neatins de buze, nescunfundat vreodata in lichid, ca o bijuterie a carei singura menire este sa fie admirata.

Bineinteles ca nimeni nu il intelegea. Sunt destui, mult prea multi chiar, pasionati de pahar, dar nu la propriu. Sunt multi pasionati de pahare in sine, colectionand cat mai multe modele posibile, dar atentia lor nu se resfrange asupra unui singur pahar. Nu era nimeni ca el dar nici ca-i pasa: avea o pasiune unica pentru un pahar unic. Orice altceva era irelevant.

Cum nu avea nici un interes bolnav, ci doar ciudat, nu era nici ostracizat din cauza hobby-ului sau. Da, iubea in mod nefiresc un pahar, dar macar nu era un dezaxat care sa chinuie animale sau care sa aiba fetisuri dubioase. Putinii sai prietenii ii tolerau ciudatenia si, odata ce destramat ineditul situatie, incetasera total sa le pese de relatia dintre el si pahar.

Nimeni nu stia insa care era explicatia acestei obsesii. Parintii nu isi aminteau nici un episod traumatizant din copilarie si nimeni din familia sa nu manifestase vreodata atractie pentru vreun obiect in mod special.

Au incercat sa il traga de limba, dar fara folos. Ridica din umeri de fiecare data cand era intrebat si, in mod bizar, nimeni nu isi putea aduce aminte cu exactitate cand si de unde a capatat acel pahar. Era ca si cum ar fi aparut din neant. Dar cum nu arunca banii pe alte pahare, i-au tolerat la randul lor nebunia. In fond, se putea si mai rau.

Cand si-a dat obstescul sfarsit, l-au gasit prabusit langa o masa pe care trona faimosul sau pahar. Il lustruia, obicei devenit de mult parte din ritualul sau zilnic, respectat cu sfintenie. Desi a dat semne ca s-ar fi zbatut, in urma unui atac de cord, darmand scaunul si o vaza, paharul era neatins, ca si cum si in ultimele sale clipe ar fi avut grija de el.

I l-au pus pe mormant, langa cruce, incastrat intr-o mica vitrina cu gratii de metal. Doar el si cu paharul sau, fara nici o noima, fara nici o explicatie, dar pe veci impreuna.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii