Parcul Șinei - XIV - alarmă falsă...

Parcul Șinei - XIV - alarmă falsă...

Săptămâna asta, să zic spre marți (19 mai), vine prietena și îmi spune: "Cred că au început ăștia să lucreze la parc!".

Erau utilaje pe stradă și decopertau asfaltul. Teoria ei era că sapă ca să aibă pe unde trage țevi de apă, poate și curent. Ar fi avut sens, se anunțau multe fântâni în ipoteticul parc iar acele fântâni, dacă se vor face vreodată, vor avea nevoie de apă. Și într-adevăr, erau vreo două astfel de zone, le-am văzut cu ochii mei când am ieșit seara cu câinii.

poțiune de asfalt decopertat

Mai mult, îmi spune că ar fi citit un articol în care se anunța că lucrările vor demara după data de 15 mai, iar noi eram la aproape o săptămână după acea dată. După ceva căutări pe Internet am găsit la rândul meu articole similare doar că acolo se anunța altceva, că intră în faza de studiu de fezabilitate, ceea ce e cu totul și cu totul altă mâncare de pește.

Știu cam două lucruri despre studiile de fezabilitate. Unu la mână, că de regulă se fac înaintea unui proiect, ca să determini dacă e posibil, deci dacă ai anunțat ditamai parcul și ai venit cu planuri și randări 3D, atunci aș fi presupus că ai făcut deja acel studiu... Și doi la mână, că la noi astfel de studii sunt doar pretexte pentru a mulge bani de la stat pe niște documente Word și Excel pe care nu le citește nimeni.

Și ce să vezi în vreo 2 zile? Zonele decopertate erau acum asfaltate și cel mai probabil muncitorii respectivi nu aveau treabă cu lucrările de la parc ci reparau pur și simplu șoseaua.

asfaltul proaspăt turnat

Deci cele mai noi știri despre Parcul Șinei din 2026: în continuare nimic.