Nimic de spus

Atunci cand nu ai nimic de spus dar doresti sa spui deja ai doua optiuni.

Prima este sa taci din gura si sa iti asumi esecul, acceptand faptul ca nu ai de ales si trebuie sa te abtii.
A doua este sa incerci sa spui ceva, orice, cu riscul de a spune o prostie.

Cel mai important este sa cantaresti riscurile: cat de multe ai de pierdut in prima varianta, in mod automat prin lipsa exprimarii, si cat de multe ai de pierdut in a doua varianta, in eventualitatea in care calci serios in strachini si poti spune o prostie atat de mare incat sa te urmareasca pentru restul vietii.

Dar aceste lucruri nu se aplica decat atunci cand urmaresti sa spui ceva care sa aiba o oarecare insemnatate. Daca scopul este insa sa atragi atentia… cum spun americanii, “go big or go home”.

In aceasta situatie, astepti pana ai inspiratia sau resursele pentru a putea spune ceva de valoare, varianta mai dificil de realizat sau, ceea ce se pare ca se intampla aproape in exclusivitate cu “vedetele” de la noi si nu numai, debitezi prostii.

E cel mai usor lucru sa spui o prostie, nici macar nu iti trebuie cine stie ce talent.

Dificultatea apare la interlocutor: pe cat de simplu este sa spui tampenii, pe atat de greu este sa le ignori.