Ne-Capitala

S-au strâns în mijlocul pustietății. Un grup de oameni diverși, de vârste diferite, cu trecuturi diferite și motive diferite dar cu un țel comun: de a fugi de societate.

Unii fugeau de amintiri dureroase sau doreau să lase în urmă o istorie de care le era rușine. Alții erau pur și simplu anti-sociali, alergici la interacțiunea cu alte persoane umane. Și toți vroiau să fie cât mai departe de civilizație.

Pornind din locuri diferite și continuând să meargă de fiecare dată când întâmpinau un crâmpei de urmă de om, s-au întâlnit eventual în același punct. Teoretic puteai să îl arăți cu degetul pe hartă dar era genul de locație care făcea parte din stropii microscopici de cerneală ce colorau hârtia. Nicăieri din nicăieri, departe de orice zonă cu un minim de relevanță sau interes pentru societate. În mod ironic, fix acest detaliu o făcea de interes maxim pentru cei strânși acolo.

Nu era chiar o situație de tip "gunoiul unora, comoara altora". Dar ceea ce reprezenta nimic pentru cei mulți era tot ce conta pentru alții. Un loc unde puteau să aparțină cei ce nu simțeau că aparțin. Și ca orice loc, avea nevoie de un nume.

Practic era capitala lor, un oraș, așezământ, localitate, adunătură de corturi și bordeie sau cum vrei să îi zici, care avea pentru ei întâietate și le era o nouă casă. În același timp, nu doreau nici să fie o capitală tipică, ar fi reprezentat tot ceea ce încercau să evite. Așa că s-au decis rapid asupra numelui de "Ne-Capitală".

Nu a fost cine știe ce dezbatere. Dezbaterile necesită oameni dornici să se implice și să impună o opinie iar genul acela de oameni nu avea ce să caute într-un astfel de loc. A fost mai mult o idee propusă de cineva ce dorea să scape de presiunea necesității alegerii unui nume și acceptată aproape instant de ceilalți oameni care simțeau la fel. Avem un nume? E decent? E bun, ce atâta dezbateri? Și Ne-Capitala a rămas.

În timp, așezământul lor a continuat să crească. Cât timp lumea nu duce lipsă de probleme și răutate, nu va duce lipsă nici de oameni care să își dorească să evite toată drama. Și a crescut până la un punct până în care risca să se transforme într-o veritabilă metropolă. Și nimeni dintre cei prezenți nu își dorea asta.

Soluția a venit natural. O parte dintre nou veniți și o parte dintre cei deja sosiți, deranjați de izul de aglomerație, au plecat și s-au organizat într-o altă așezare. I-au zis Ne-Orașul. Când au ajuns iarăși în aceeași situație s-au spart iarăși, formând Ne-Orașul 2, dar și Ne-Satul. Au urmat Ne-Orașul 3, Ne-Satul 2 și au continuat să crească până când Ne-Capitala a devenit o veritabilă capitală a unei veritabile societăți. Și asta a dat naștere unui curios fenomen.

Ne-Capitala creștea până când atingea o masă critică de oameni, moment în care se declanșa un exod de oameni ce o ajuta să reajungă la un număr mic de locuitori. Cu timpul soseau alți călători, atrași de aceleași instincte ca cei originali, până când se relua ciclul și începeau să se reverse. Ne-Capitala era ca o inimă care pompa cetățeni în ceea ce era o Ne-Țară, contribuind în mod constant la formarea de noi așezăminte.

"Aha", va exclama probabil cititorul isteț. "Știu în ce direcție se îndreaptă povestea! Cu timpul se formează o nouă nație și o nouă societate, determinând un nou ciclu!". Ce bine era dacă lucrurile ar fi stat în felul acesta...

În realitate, apariția unei mini-națiuni (sau poate Ne-Națiuni) a transformat ceea ce era cândva un petec de pământ în mijloc pustietății și nedorit de nimeni într-un petec de pământ în mijlocul pustietății valoros. În fond, oamenii aceia de ce s-ar fi strâns acolo dacă nu era ceva? Doar nu erau o adunătură de anti-sociali, nu? Mai mult ca sigur știau ceva ce restul nu știau încă... nu?

Întâi au venit negustorii, dornici de profit, apoi cerșetorii și alte tipuri de lipitori și profitori și totul a culminat cu o invazie militară ce a ras Ne-Capitala de pe fața pământului. Pierzându-și sufletul, noul teritoriu cucerit a revenit la forma lui inițială de nimic iar vechii locuitori și-au reluat pelerinajul.

Pornind din locuri diferite și continuând să meargă de fiecare dată când întâmpinau un crâmpei de urmă de om, s-au întâlnit eventual în același punct. Teoretic puteai să îl arăți cu degetul pe hartă dar era genul de locație care făcea parte din stropii microscopici de cerneală ce colorau hârtia. Nicăieri din nicăieri, departe de orice zonă cu un minim de relevanță sau interes pentru societate. O nouă Ne-Capitală.

Până când ciclul o lua de la capăt.