Năsuc

Năsuc ne-a fentat pe toți.

Soră vitregă cu Scârțulica, Năsuc a fost inițial o pisică de stradă. Parte din grupul de pisici ce s-a lipit de blocul nostru, s-a născut aici anul trecut și nu o ducea rău. Erau destui care să le hrănească, curtea interioară e măricică și izolată, ferită de câini și avea tot ce îi trebuie ca să ducă o viață liniștită de felină. Fusese inclusiv castrată, printr-un program oferit gratuit. Apoi s-a îmbolnăvit.

Am dus-o la doctor, i s-au făcut analize, tratament, dar lucrurile nu arătau tocmai roz. Într-una dintre seri prietena mea s-a întors abătuta cu ea de la veterinar. A intrat cu ea în garaj, unde mă aflam și unde instalasem o cușcă pentru ea (din acea mare, de câini) și mi-a spus că nu e bine.

Avea probleme cu ficatul, se îngălbenise mai mult ca de obicei (ea fiind o pisică alb-blondină) iar prietena mi-a zis că e probabil ultima ei noapte. De la cabinet i-au spus că nu are rost să o interneze. Am lăsat-o deci în garaj, cu ceva apă și mâncare, poate-poate, apoi am mângâiat-o pentru ultima oară. Dimineața era tot acolo.

A refuzat să moară. Și-a revenit apoi pe parcursul câtorva zile și am putut să o eliberăm într-un final, să se alăture celorlalte mâțe și să se joace liniștită cu ele. Dar nu a ținut mult.

Cineva a observat că tot vomita și nu reușea să țină mâncarea solidă ea. După un alt set de analize și alergături am aflat că una din vene îi presa pe esofag (parcă?). Ca să poată mânca, era necesar să o facă dintr-un caston ridicat la nivel capului, apoi să fie ținută drept și masată ușor pe gât. Un picuț cam complicat de făcut pentru o pisică de stradă...

Așa că am luat-o și pe ea în casă, deși nu mai intenționam să creștem numărul deja exagerat de pisici. Era vorba să îi facem și o operație ca să îi rezolvăm problema dar am tot amânat-o din motive financiare până când nu a mai fost necesară iar Năsuc și-a revenit pentru a doua oară în viața ei.

A fost inițial o pisică exemplară. Liniștită, prietenoasă, nu făcea decât să mănânce, să stea în pat și să doarmă. De-ar fi fost toate ca ea, nu s-ar fi simțit că avem multe pisici. Până când a început să se facă bine și să se acomodeze cu noul mediu.

Năsuc, cândva cuminte, a devenit o pacoste aproape mai ceva ca Mâța Mică. Aleargă, sare, se joacă cu Slăbătura, vânează muște, se urcă pe pereți, gherănește scaune și, desigur, o face doar noaptea. Ziua se odihnește, ca să aibă energie.

Ca să fie șarada perfectă, nu a scăpat tocmai intactă din toate problemele ei și a rămas cam șotâncă. Nu se ține așa bine pe picioarele din spate, se mai clatină și nu poate să sară cât o pisică normală. E totuși fragilă, suficient de fragilă cât să îți fie milă de ea și să n-o pocnești. Dar nu suficient de fragilă încât să nu dărâme noaptea toată casa!

E întruchiparea perfectă a vorbei "pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești". Sau să dormi, în cazul de față. Dar nah, e Năsuc. Ne-a păcălit și acum e noastră.