Muntele, dealul si campia

A fost odata ca niciodata un munte inalt si semet, acoperit de paduri dese, incununat de culmi inzapezite, presarat cu flori de colt si animale salbatice si impodobit cu parauri cristaline. Un munte de munte, destinatie turistica si subiect de lectie la geografie! Avea tot ce isi putea dori si totusi muntele nostru nu era multumit...

I-ar fi placut sa fie doar un deal. Nu ar fi fost o decadere enorma dar ar mai scapat de obligatii, ar fi avut mai putina presiune asupra sa si ar fi putut duce o viata linistita, decenta, si lipsita de stres.

Visa adesea cum ar fi sa fie delusor, cu ceva iarba verde, ceva picnicuri, poate niste oite, vaci si capre iesite la pascut la poalele sale. Si pe cat de des visa la o viata relaxata de deal, pe atat de des ofta, un oftat plin de durere, din tot sufletul, si intr-atat de zgomotos incat se auzea la kilometri indepartare.

Vecinul sau era un deal. Un deal normal, asa cum visa muntele sa fie, cu putina pasune, ceva animale, ceva pustani iesiti la plimbare. Era un deal nici prea-prea, nici foarte-foarte si era, ca o coincidenta absoluta, la fel de nemultumit ca muntele.

Dealul vroia mai mult. Vroia culmi inzapezite, plante ocrotite din lege, capre de munte care sa faca salturi spectaculoase pe peretii sai, sfidand moartea si legile gravitatie in fiecare minut. Vroia turisti, corturi, paduri cu ursi si caprioare si tot tacamul. Era un deal ambitios si tintea sus: tintea in varf de munte. Si la fel de zgomotos si des ofta si dealul, caci munte si-ar fi dorit sa fie, si nu putea.

-“De ce oftezi, mai dealule?” a intrebat muntele.

-“De ce oftezi, mai munte?” a intrebat si dealul.

Au inceput sa isi spuna pe rand oful si sa isi prezinte punctele de vedere, cu avantaje si dezavantaje, doleante, dorinte si neputinte.

Auzindu-l pe deal, parca a inceput si muntele sa isi dea seama ca viata sa e… hai nici chiar grozava, incat sa fie multumit, dar macar decenta. Suficient de decenta incat sa poata trece peste faptul ca nu e deal si sa isi accepte viata de munte, cu rele, dar si cu bune, asa cum numai din vorbele dealului a putut sa afle.

La randul sau, si dealul s-a mai resemnat. Viata de munte era totusi grea, era stresanta, era obositoare… In plus, muntele, pe care il admira, si-ar fi dorit sa fie deal, iar asta il facu pe deal sa fie mai increzator in sine. Nu era tocmai incatat de faptul ca ramanea deal, dar macar putea trece peste.

Au incetat amandoi sa ofteze si au facut-o la fix, pentru ca suspinele lor interminabile incepusera sa scoata campia din sarite.

• “Amatorii astia… isi fac atatea probleme si oricum la final ajung ca mine.” Si ofta si campia, dar era un oftat de bine, fericita ca a scapat in sfarsit de vaicareli.