Liniște și pace

E liniște și pace, armonie în univers. De afară nu se mai aud manele, canicula extenuantă de vară nu a sosit încă ci e înlocuită de aer răcoros de primăvară iar eu stau la birou și mă relaxez.

La picioare am Pișcoata. Adormită într-un colț, își revarsă șuncile peste cearceaf dar o face în liniște, integrându-se perfect în peisaj. Doarme zen.

La spate, pe spătarul scaunului, e Pușa. Nu doarme, doar veghează. Cu lăbuțele strânse sub ea, îmi ține companie. Și ea e tăcută, și-i liniște și pace.

Brusc, se ridică. Agitată, Pușa începe să își miște lăbuțele. Se foiește, se zvârcolește și mă face să o privesc plin de mirare. Ce-o fi având oare?

Misterul începe să mi se dezvăluie în clipa în care observ cum privește plină de neliniște fix dulapul din spate. Nu... nu se poate.

-Pușa... nu!, țip la ea, dar e prea târziu.

Pușa nu mai e, ca o felină astronaut zboară ca din tun în direcția dulapului și rămâne agățată de cutia de depozitare de deasupra.

Ea trage de cutie, încercând să se cațere pe dulap, eu trag de ea încercând să o dau jos. Urlete, chiuituri și o pisică ce nu vrea și pace să își deșcleșteze ghearele! S-a zis cu armonia mea...

Dar jap! îi bag o mână în ceafă iar cu cealaltă încep să îi desfac lăbuțele. Pușa se plânge, dar eu n-am milă. Afără cu tine, pușlamauo! și jap! deschid ușa și o arunc în sufragerie.

Cu Pișcot la picioare, nestingherită de scandal și adormită în continuare, mă așez pe scaun. E iar liniște și pace. E armonie în univers.