Legile lui Murphy

Trenul cu care mă întorc de regulă atunci când merg la țară are prostul obicei de a trage la peroanelor primelor linii, spre ieșirea din bulevardul Dinicu Golescu, și la polul opus stației de metrou. Drept urmare, mă văd nevoit de fiecare dată să merg mai mult pe jos până la metrou, o veritabilă “plăcere”, mai ales atunci când sunt încărcat de bagaje.

Ieri am făcut călătoria de dinainte de sărbători, împreună cu Alex, când am plecat de acasă cu bani și cadouri și ne-am întors încărcați de carne de porc și produse tradiționale de carne cumpărate din Pleșcoi.

Cu trei sacoșe mari și grele, lucrurile stăteau ceva mai diferit de data aceasta: trenul era altul și urma să ne întoarcem cu mașina și nu cu metroul, mașina care era de regulă parcată fix pe bulevardul Dinicu Golescu. Blestemându-l în gând pe Murphy, i-am spus Alexandrei că de fiecare dată când mă întorc cu metroul, trenul mă lasă cât mai departe, iar logica spune că de data asta vom sfârși undeva cât mai aproape de el. Pentru că legile lui Murphy, bineînțeles.

Într-un moment de grație divină, trenul a garat totuși la fel, aproape de ieșirea bună. Ne-am dus glorioși în fața gării, gândindu-mă cât de supraestimat este acest Murphy. I se nimeresc și lui prezicerile din când în când și gata, toți îl cred Mama Omida.

După care am aflat că de data aceasta mașina care ne aștepta era parcată în partea cealaltă a gării. Pentru că legile lui Murphy bineînțeles!


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii