Intuition Pumps And Other Tools for Thinking - de Daniel C. Dennet

Intuition Pumps And Other Tools for Thinking - de Daniel C. Dennet

Dacă simplificăm lucrurile, Intuition Pumps And Other Tools for Thinking e o carte de filozofie. E scrisă de Daniel C. Dennet, unul dintre cei mai cunoscuți filozofi moderni, și include o colecție a unora dintre cele mai populare probleme filozofice și metode de gândire ale acestuia.

E greu de descris, mai ales pentru cineva care nu citește, de regulă, genul acesta de literatură, dar o să încerc să o prezint într-un mod cât corespunzător.

coperta "Intuition Pumps And Other Tools for Thinking"
sursa imaginii: Goodreads

Singura altă carte dintre lecturile mele cu care aș putea să o compar este, poate paradoxal, "Introduction to Mathematical Philosophy" de Bertrand Russell, care se axează în principal pe partea matematică. Similitudinile apar la avantajele pe care le prezintă unui cititor curios, care nu face parte dintre cei interesați în mod special de subiect.

Cu alte cuvinte este o carte accesibilă și unui profan și care deși nu are o influență directă asupra unei persoane, prin conținutul său mai de nișă, vine cu efect bine-venit de lărgire a orizontului literar și a modului de gândire. Da, ideile prezentate nu vor ajuta probabil pe cineva să devină o persoană mai bună sau să gândească mai limpede, fiind mai degrabă vorba de idei pur filozofice, dar vor introduce concepte noi și inedite.

Tema conștiinței umane și a liberului arbitru este tratată în mod special, Daniel C. Dennet prezentând diverse exerciții filozofice care, cel mai important, nu vin cu o soluție clară ci încurajează cititorul să gândească singur și să ajungă la propriile concluzii.

Printre ideile care mi-au atras atenția în mod special se numără conceptul de qualia, care se referă la experiențele și trăirile subiective ale unei persoane. Alimentele, de exemplu, au același gust pentru toată lumea și totuși fiecare le apreciază diferit.

Conceptul de zombie filozofic este iarăși interesant. O persoană care nu are conștiință dar reacționează ca și cum ar avea, răspunde ca și cum ar avea și că ar crede că are conștiință. Dennet ghidează pas cu pas cititorul, introducând elemente noi în ecuație și schimbând termenii exercițiul de imaginație pentru a fi sigur că acesta ia în calcul toate punctele de vedere. În locul unei abordări tip "Uite problema, uite soluția", se merge pe un mult mai interesant "Uite problema, tu ce crezi, luând în calcul și x, y și z înainte de a lua o decizie", în cazul de față întrebarea fiind ce este de fapt conștiința și liberul arbitru și cum putem știi că posedăm așa ceva.

Per total mi-a plăcut cartea. Deși nu se citește foarte ușor, fiind adesea nevoie să o iei încet și să analizezi cu atenție ideile prezentate, capitolele sunt în general scurte și se compensează. Nu e o carte în care să fie nevoie să investești mult timp sau multă capacitate cognitivă. Cum nu am experiență cu domeniul filozofiei, ca să pot avea o părere avizată pentru un connaisseur, recomand în schimb cartea curioșilor, persoanelor care au timp suficient pentru lecturi și care vor să încerce ceva nou.