Insolat - II
Ziua de ieri a început cu o oarecare oboseală, normală după o zi lungă de sâmbătă petrecută (uneori) prin soare si cu mult mers pe jos. Dar altfel lipsită de evenimente, iar în jurul orei 15 eram înapoi acasă. Și atunci a început calvarul.
Oboseala era în continuare normală, la fel și ceva stări febrile cu multe frisoane. Dar după câteva ore petrecute înfofolit în pătură și totuși tremurând înfrigurat pe o temperatură de aproape 30 de grade, am început să mă îngrijorez, și nu doar eu.
Aveam deja de sâmbătă plicuri de Rehydral (săruri de hidratare) și o cutie de Nurofen. Apa apă, am încercat să mă hidratez constant. Cu toate acestea, continuam să fiu fierbinte (la propriu, din nefericire). Abia atunci am început să caut pe internet sfaturi despre cum să tratezi simptomele de insolație.
Un duș rece, comprese cu apă rece, pachete cu gheață, un eventai dar și un aer condiționat care bătea spre mine și deja începusem să mă îngrijorez.
Cea mai periculoasă era febra, care nu dădea semne reale de scădere, o stare profundă de oboseală și ușoară amețeală. Se apropia miezul nopții, eram rupt de oboseală dar în același timp incapabil să adorm.
Varianta de a merge la spital m-a speriat, în special mersul în mașină pe vremea asta (da, era cald și în miez de noapte) și apoi probabil așteptarea într-o sală de triaj... Nu suna deloc bine. Dar nici starea mea nu era bună.
Am decis amândoi (eu și prietena) să chemăm o ambulanță. Ar fi avut teoretic un termometru (noi nu avem, dar tocmai a sărit în vârful listei de priorități). Dacă temperatura nu era alarmant de ridicată, puteam să rămân "liniștit" acasă și să aștept să îmi treacă.
Echipajul a venit destul de repejor, poate in mai puțin de 30 de minute (nu era totuși urgență de viață și moarte). Mi-au luat semnele vitale, temperatura și m-au lăsat acasă. Coincidență sau nu, temperatura a început să dea semne de scădere în preajma sosirii lor.
Nimic de comentat la adresa echipajului, profesioniști, dar cu toate acestea prietena mea, mai în glumă, mai în serios, își făcea griji să nu ia amendă pentru că a chemat salvarea fără să fie eveniment de viață si de moarte. Ceea ce m-a enervat.
Nu ea, pentru că îi înțeleg perfect atitudinea. Dar sunt atâția oameni decenți care evită să sune la urgențe din teamă să nu deranjeze, în timp ce alții sună în prostie pentru toate prostiile (serios, e plină presa de astfel de cazuri).
Și da, m-a deranjat pentru că deși era foarte îngrijorată pentru mine (spitalul a fost ideea ei), iar eu de abia mă țineam pe picioare după o febră de peste 8 ore), tot avea ezitări. Ce pot să zic, a făcut o treabă bună guvernul cu educarea populației.
Colac peste pupăză, eu unul, beneficiarul, plătesc deja contribuția de sănătate din mai multe surse, cât pentru mai multe persoane. Mai că ar trebui să chem ambulanța de fiecare dată când am treabă pe lângă vreun spital, numai ca să îmi scot pârleala.
Cu febra scăzută la un nivel mai puțin înfiorător, am încercat fără succes să adorm, dar m-am trezit din oră în oră, dacă nu chiar din 30 de minute în primele ore.
M-am trezit evident obosit și cu migrene (care au persistat toată noaptea) și mi-am luat ziua liberă. Nu de alta, dar cine mai avea energie să mai facă ceva, orice?
O simplă plimbare cu câinii pe seară, de 25 de minute, m-a obosit mai ceva ca o alergare de competiție. Dar măcar am învățat ceva din asta: să iau insolația în serios. Nu e ceva ce se întâmplă doar bătrânilor. Iar la cum va fi probabil restul verii, precum și restul verilor viitoare, mai bine să o învăț din timp.
Stay safe, stay chill!
