În loc de drujbă

Mi-e greu să cred că poți să fii un mascul tipic și să nu fii fascinat de drujbe. Zgomotoase și puternice, sunt cele mai arme dintre unelte și cele mai unelte dintre arme. E grea și periculoasă, trebuie să ai atât putere cât și control ca să o manevrezi, face un zgomot infernal și trece prin lemn ca un cuțit fierbinte prin unt. E practic ca un baros hi-tech și până și numele inspiră forță: drujbă.

Cel mai fascinant lucru la o drujbă, pentru mine, e modul în care o pornești. Nu e o mașinărie simplă, în care apeși pe un buton sau manevrezi un mâner și gata. Până și modul în care se activează e impresionant: tragi cu putere de o funie până când motorul începe să huruie infernal. Zvâști! sfoara, zvâști! sfoara, hur hur hur! drujba.

Am avut o dată sau de două ori ocazia să pornesc și să folosesc o drujbă și au fost momente ce mi s-au întipărit în memorie. Dar dacă o drujbă folosesc destul de rar, am o alternativă de care mă lovesc mult mai frecvent...

Pe raftul de lângă mine vin adesea să cerșească bobițe Păpușa și Madam. Și tot adesea sosesc hămesite, torn bobițele iar ele bagă botul în castron și se bat turcii printre mustățile lungi de pisică. Dar uneori... uneori lucrurile stau altfel.

Uneori Madam și Pușa se instalează pe raft, zvâr! zvâr! zvâr! curg bobițele în castronelul de plastic, dar ele se uită la mine. Și la fel ca o drujbă, trebuie să le iei la mângâiat. Măi, măi, măi, mai pe burtică, măi, măi, măi, mai pe spate, măi, măi, măi, mai pe cap, iar ele, satisfăcute, încep să toarcă la fel ca o drujbă. Și cum trec dinții de lanț prin lemn, așa trec și colții de mâță prin boabe!

Exact ca o drujbă!