Conciși
"Și acum ce facem?" îi venea să răspundă.
Ionel era ucenic și încerca din răsputeri să prindă meseria de la mentorul său. Era băiat serios, își dădea interesul, încercând să fie cât mai eficient și concis. Iar întrebarea pe care o punea ca învățăcel de atâtea ori pe zi putea fi îmbunătățită.
În primul rând, se putea renunța la acel "și".
"Acum ce facem?" era mai bine, dar departe de perfecțiune. Și la "acum" ar fi putut renunța, momentul temporal se putea deduce din context.
"Ce facem?" era o întrebare ce se apropia de eficiența maximă dar tot mergea îmbunătățită. Și acel "facem" s-ar fi putut deduce din context, jos și cu el!
"Ce?" era aproape perfect. Ionel economisise deja trei cuvinte, rămânând cu unul singur, și încă unul foarte scurt pe deasupra. Dar nu s-ar fi putut și mai bine de atât?
După o noapte de somn unde în loc de vise a fost binecuvântat de o idee genială, peste weekend Ionel s-a dus la un salon de tatuat iar luni dimineață și-a reluat atribuțiile de ucenic cu un semn de întrebare tatuat pe degetul mare. În loc să mai piardă timpul cu "Ce?", de fiecare dată când avea o nelămurire ridica degetul pe al cărui buric trona un "?" către meșter.
Drept răspuns, meșterul cel bătrân i-a arătat și el un deget, cel mijlociu, demonstrând că perfecționase la rândul său arta conversațiilor concise.
