În doi în toi de noapte

Păpușa-mi doarme la picioare. O înșfac brutal, dar cu grijă, și o așez lângă mine. Progresul e în curs.

Încep să o mângâi pe căpșorul ăla imens de motan, cum a remarcat cândva un nene la cabinetul veterinar ("e fată? Credeam că e motan pentru că are capul mare" - ce neobrăzare! Iar Păpușa nu e nici fată, nici doamnă, nici pisică, nici femelă, ci păpușă!).

Și ea începe, dar să toarcă.

Măi măi, măi măi, pe căpșor eu, cu aparatul de mângâiat pisici zis și "mână".

Pur pur, pur pur, ea, din aparatul de tors.

Apoi mă opresc. E totuși noapte și ar trebui să revin la somn. Păpușa a înțeles oricum mesajul, căci doar e Păpușa. Se cuibărește lângă pieptul meu, cu grijă. Nu încearcă să mi se bage în suflet, știe că e deja acolo. Căpșorul mângâiat mai devreme și-l așează pe brațul meu și continuă să toarcă.

Eu mă întorc la somn. Ea se întoarce la a fi o păpușă. Amândoi o facem pe fundalul unui pur pur pur, pur pur pur.

S-a dus liniștea nopții, dar cumva e mai liniștitor. Readormim, dar de data asta împreună.

Sfor sfor sfor, pur pur pur...