Horns - de Joe Hill

Dacă NOS42 mi l-a introdus pe Joe Hill și mi-a (re)deschis apetitul pentru horror, Horns e cartea care mi-a confirmat că omul e the real deal. Cum are și talent dar și "pedigree" (e fiul lui Steven King) aș paria că va fi unul dintre scriitori de marcă ai acestui secol. Dar să lăsam deoparte autorul și să vorbim despre carte.

E posibil să vă sune cunoscut titlul, stând și la baza filmului cu același nume din 2013, Horns, ce l-a avut în rolul principal pe Daniel Radcliffe, starul din Harry Potter. Dacă despre film am auzit că ar fi mediocru, romanul pot confirma că e genial.

După o noapte de beție, Ignatius Perrish se trezește mahmur și fără să își amintească ce a făcut, dar cu o pereche de coarne în frunte.

Fusese un an de coșmar pentru Ig. Prietena sa, Merrin Williams fusese violată și ucisă în condiții misterioase iar toată lumea îl suspecta că el ar fi autorul. Coarnele nu erau însă o halucinație care să îi marcheze începutul unei cedări nervoase ci ceva real și tangibil. Mai mult, odată cu noile accesorii din frunte, pare să fi căpătat și puterea inexplicabilă de a forța oamenii să spună adevărul și să își dea frâu liber celor mai ascunse dorințe.

Ce face Ig în aceste condiții? Îl caută pe ucigașul iubitei sale, desigur!

coperta "Horns"
sursa imaginii: Goodreads

Un mix perfect între thriller, horror supranatural și mister, Horns are o calitate extrem de rară: nu e o carte care se bazează pe genul din care face parte pentru a vinde.

De exemplu, Meat e o altă carte horror memorabilă dar fără ideea din spate ar rămâne fără substanță. În Horns, dar și în NOS4A2, cealaltă carte a lui Joe Hill, personajele sunt solide. Au motivații, personalități interesante, iar povestea se leagă fără să abuzeze de premiza supranaturală. Poți scoate toate aceste elemente fantastice din carte și să le înlocuiești cu un context plauzibil și realist iar povestea poate funcționa în continuare. Asta pentru că are un fir narativ bine gândit, fără pasaje cusute cu ață albă și personaje credibile cu roluri bine definite în poveste și nu simple suporturi pentru fan service.

Tot ca în NOS4A2 (și o să îmi cer scuze dacă abuzez de paralele), elementul de mister e introdus și dezvăluit în cantități ideale. Am citit Hull Zero Three forțat doar pentru a descoperi explicația evenimentelor prezentate. În Horns însă revelațiile apar destul de devreme după care situația e analizată cu măiestrie din unghiuri multiple, oferindu-se rând pe rând bucățelele mici din puzzle ce se îmbină delicios pentru a se obține nu o simplă explicație a misterului ci înțelegerea acestuia.

Mă așteptam la un simplu roman supranatural misterios, cu accente horror, dar am primit în schimb o poveste complexă, psihologică și memorabilă.

Merită citită. Orice alte cuvinte sunt de prisos.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii