Greu cu limba română

În clasa I doamna învățătoare mă poreclise "dicționar". Fiind pasionat de citit de mic, practic nu existau termeni pe care să nu îi cunosc. Desigur, la un nivel rezonabil pentru un copil de clasă primară, neologisme, arhaisme sau regionalisme pe care le puteai întâlni în lecturile copilăriei. Citind mult, implicit dai și peste multe cuvinte și ceva-ceva tot se lipește de tine.

În prezent, după cum mă plângeam în postul de ieri a ajuns să îmi fie greu să mă exprim în română și să am adesea momente în care mă blochez și uit cum se spune diversor lucruri. De altfel, ca fapt divers, nici măcar nu sunt sigur dacă "diversor lucruri" este o exprimare corectă.

La muncă, documentația, exemplele sau tutorialele de pe Internet sunt în limba engleză. Filmele și serialele pe care le urmăresc sunt (adesea) în engleză. Cărțile pe care le citesc sunt în engleză. Cred că pot număra pe degete cărțile citite în română în ultimii 10-20 de ani: Captivi în Defileul Panterei - de Vahtang Ananian, trilogia "Abația" a lui Dan Doboș și parcă De la Mizil la Lună a lui Eftimie. Tragi linie și ce mai rămâne? Știri? Păi jurnaliștii moderni sunt mai agramați decât mine.

Colac peste pupăză, cum o bună parte din conversațiile purtate (încă) în română sunt purtate în medii stil chat, linie cu linie, mesaj cu mesaj, am constat cu tristețe că și modul meu de exprimare a devenit la fel de succint. Adesea mă repet sau nu reușesc să comunic suficient de coerent din cauză că modul meu de gândire tinde să fie tot fragmentat: în locul unei mega-idei spartă în mai multe mesaje, pentru liziblitate, se transmit zeci de frânturi localizate de idee, fără a gândi mai departe de maxim următorul mesaj.

Antidotul e destul de simplu: să încerci să scrii ceva. Nu contează ce anume, atâta timp cât depășește o conversație minimalistă și îți mai antrenează mușchi lingvistici atrofiați.

Pas cu pas.