Google Home Mini

Google Home Mini

Dacă ar trebui să descriu Google Home Mini într-o singură propoziție, n-aș putea să o fac. Aș intra într-un loop infinit, ezitând să aleg între cel mai inutil obiect util din casă și cel mai util obiect inutil din casă.

L-am primit acum 2 ani, sub forma unui cadou foarte reușit de Secret Santa. Cu greu am putut aștepta să ajung acasă și îl setez. Dar odată configurat, s-a transformat într-un bibelou adunător de praf.

Google Home Mini

Ce e Google Home Mini până la urmă, pentru un habarnist? Este o boxă inteligentă ce se poate conecta la Internet și suportă comenzi vocale. Scoate un sunet mult mai bun decât ar avea voie o boxulică ce îți încape în buzunar.

Hey, Google, play my playlist X, îi spui, după ce o conectezi la Internet și la contul tău de Google și o configurezi, iar ea știe să o facă.

Hey, Google, turn the music up.

Hey, Google, volume down. Stop music. Resume. Le știe și pe astea mărunțica și trebuie să recunosc că a ajuns modul meu preferat de a asculta muzica atunci când sunt singur acasă. Poate că ești în bucătărie și ai mâinile pline sau poate că te joci Dota2 și nu poți pune pauză, poate că ești în 2021 și nu mai vrei să dai cu dejtu' ca neanderthalianu' pe touch sau pe butoane sau poate că pur și simplu comenzile vocale sunt teribil de distractive și de futuristice încât să nu te mai saturi de ele. Orice motiv ai avea, e greu să te întorci la modul clasic de a asculta muzica. Problema e că pe vremuri de pandemie să fiu singur în casă a ajuns un mit, așa că mă rezum la căști, ca să nu bruiez pe nimeni.

Hey, Google, time!, o mai întreb uneori când mi-e prea lene să mă uit la telefon, laptop sau la brățară, pentru a afla cât e ora. Dar cât de des să o faci și pe asta? Uite așa se adună praful.

În schimb, o funcție cu adevărat utilă e Hey, Google, find my phone!, pentru rarele cazuri în care îți rătăcești telefonul. Google e deștept, îți face dispozitivul să sune chiar și dacă e pe modul silențios. Pe de altă parte, pot număra pe degetele de la o mână situațiile în care am folosit opțiunea asta de când îl am. Telefonul e prea important în ziua de azi ca să uiți așa ușor de el.

Anul acesta cu siguranță nu am folosit deloc Google Home Mini-ul. Anul trecut... poate de câteva ori, mai pe la începutul lui 2020? Suficient de rar cât să fi uitat complet că există. Băi, și aici intervine cel mai curios lucru.

Acum o lună eram în vizită la părinți, în casă de la țară. Nu mai știam pe unde îmi lăsasem telefonul și m-am trezit că îmi iese pe gură un hey, Google, find my phone!, înainte să conștientizez măcar unde sunt și ce fac.

Poate că m-a dresat, poate că m-am învățat rapid cu binele, sau poate că viitorul stă în comenzi vocale. Hey, Google, what do you think?