Glume de odinioară
Mi-am petrecut o bună parte din copilărie în podul casei. Era prăfuit și plin de plase de păianjen, ba chiar avea și cuiburi de viespi uneori. Ascundea însă o veritabilă comoară: vrafuri de ziare de odinioară, împachetat și legate frumos. Iar când aveam cu adevărat noroc găseam printre ele și un almanah.
Mi-ar plăcea să le răsfoiesc în prezent, pentru valoarea lor culturală și istorică, pentru că vorbim de publicații de dinaintea primului război mondial, unele care au ajuns chiar la un secol vechime în prezent. Dar pe atunci le citeam pentru caricaturi și umor. Două glume străvechi, așa cum se glumea odată, au rămas cu mine de-a lungul timpului.
Prima se baza pe un joc de cuvinte:
- Care e stema birjarilor din România?
- Un soare.
- ???
- Unsoare pentru roți.
E un joc de cuvinte nu doar amuzant ci și interesant prin contextul arhaic. Pe vremuri aveam meseria de birjar, echivalentului șoferului modern, dar care conducea o trăsură cu cai. Iar ei, ca și multe alte meserii, formau adesea uniuni și bresle și aveau și steme, la fel cum casele nobile sau localitățile aveau blazoane. Roțile de la trăsuri nu aveau pneuri și axuri moderne ci erau de lemn, cu șine de metal, și se ungeau cu unsoare ca să se rostogolească mai bine și să nu scârțâie.
Prima e genul de glumă pe care o studiezi aproape arheologic. A doua era însă mult mai simplistă, stupidă dar și mai amuzantă.
- Cum se numesc copiii popei?
- Popici.
E și ea arhaică, popicii fiind pe atunci popicele de la... popice, străbunicul bowling-ului. Bine, sunt și în prezent, ca să îl parafrazez pe Mitch Hedberg, doar că acum nu acesta e primul sau singurul înțeles la care te gândești când auzi cuvântul.
