Ghost in the Cell (2026): horror și comedie într-o închisoare
Nu îmi plac filmele horror pure, dar când horror-ul e doar un subgen, în special combinat cu comedia, sunt dispus să fac o excepție (mai ales când prietena mea e fană a genului și în acest fel ne putem uita la ceva pe placul amândurora). Ghost In the Cell e un astfel de film, care a reușit să îmi atragă atenția de la premisă, mi-a stârnit entuziasmul de la trailer și nu m-a dezamăgit la vizionare.
Regizat de Joko Anwar, un regizor despre care știam doar că e relativ faimos și aclamat de critici, Ghost in the Cell e un film indonezian care combină genurile horror și comedie, în timp ce plasează acțiunea într-o închisoare, unde un spirit malefic începe să ucidă în mod brutal prizonierii. Ce l-a făcut unul dintre filmele mele preferate din anul acesta a fost modul comic în care s-a desfășurat "bântuirea", dar și poveștile emoționante și umane din spate.
Din experiență personală, filmele care combină genuri diferite au succes atunci când simți că povestea ar fi mers indiferent de direcția aleasă. Pe partea horror conceptul e evident solid chiar și pentru cineva ca mine, care nu cunoaște așa bine genul. În fond, majoritatea poveștilor horror pornesc de la premisa că personajele ajung captive undeva (peșteră, catacombe, casa unor criminali, etc.), ori cine e mai captiv decât un grup de prizonieri aflați într-o închisoare? Fără scăpare, fără ajutor extern, cu resurse limitate spre deloc și cu gărzi corupte care nu sunt de partea lor, trebuie să facă față unei fantome despre care nu știu mai nimic. De ce a apărut? Ce încearcă să obțină? Și, cel mai important, cum poate fi oprită?
Scenele de moarte sunt foarte sângeroase și brutale, desprinse dintr-un horror veritabil, nu doar violență dusă la extrem ca în majoritatea comediilor sau filmelor de acțiune cu care se mai combină genul. Sunt și aproape artistice, așa cum am înțeles că o mai făcea serialul Hannibal, și cred că vor satisface fanii filmelor de groază. În același timp, nu sunt chiar atât de frecvente și e posibil să privești în altă parte dacă ești o persoană cu stomacul mai sensibil.
Pe partea cealaltă avem povestea unui grup de prizonieri, majoritatea aflați în închisoare pentru tot felul de găinării (unii chiar pe nedrept), oprimați de gărzi corupte și violente, și care încearcă să își păstreze optimismul chiar și în aceste condiții. Poate nu ieșea chiar un The Shawshank Redemption, dar am simțit că actorii din spate și personajele din față au fost simpatici. Puteai empatiza cu ei, existând acolo toate ingredientele necesare unei drame amplasate într-o închisoare.
Apoi s-au combinat! Six, unul dintre prizonieri, e fiul unui șaman și are abilitatea de a vedea aure și de a simți fantoma. Când grupul de care aparține își pune mintea la contribuție, descoperă că victimele sunt persoanele cu cele mai negative emoții (mânie, ură, gelozie, etc.). Ca să își țină emoțiile sub control e necesar să se încarce cu karma pozitivă prin rugăciuni sau artă. Iar astea trebuie făcute în timp ce o fantomă sângeroasă ucide în jurul lor, gărzile le-au pus gând rău, iar ei au un mister de rezolvat! Rețeta perfectă pentru o sumedenie de scene unde am râs exact ca la o comedie.
Singurele critici pe care le-aș putea avea sunt că începutul e un pic mai lent (dar are sens, pentru că trebuie să apuci să cunoști personajele ca să îți pese de ele) și că cele 106 minute pe care le are filmul trec incredibil de repede. Aș fi preferat încă 30 de minute de scene amuzante sau poate încă 1-2 morți șocante, să văd ce nebunie de aranjamente mortale mai gândește scenaristul. Chiar și așa, după ce am tras linia a rămas foarte bun și îl recomand. Cred că de la Cabin in the Woods nu am mai văzut așa un mix balansat de comedie și horror, în adevăratul sens al cuvântului.
