Fericirea din duș

Când locuim în Ploiești, în garsonieră, să fac duș era o veritabilă provocare. Acest act sanitar de bază implica un veritabil ritual ce începea de fiecare dată cu pornitul apei, urmat de rugăciuni pentru a se încălzi. Din minut în minut verificam temperatura apei iar odată intrat în baie reîncepeau provocările.

Ba prea rece, ba prea caldă (arareori), pentru a stabili un echilibru perfect degetele jucau pe robineți cu răbdarea și îndemânarea unui spărgător de seifuri. Și chiar atins acel mitic echilibru, nu dura niciodată mai mult de câteva minute.

Acum lucrurile s-au schimbat. În București, cu centrală în apartament, e ușor să atingi Nirvana. Apa se încălzește imediat, așteptarea din trecut e doar o amintire neplăcută și fericirea din duș depinde doar de potrivirea temperaturii apei.

De aici se pot trage două concluzii majore. Făcând o analogie la viața de zi cu zi, e necesar să îți iei soarta în stăpânire. Așteptând la apa caldă a primăriei, vei îmbătrâni cu săpunul în mână. Țevi fisurate, datorii ale RADET către furnizori, o infrastructură învechită… statul îți va pune bețe în roate și te va împiedica să atingi fericirea în duș.

A doua ar fi că viața e dură și imprevizibilă. Chiar și cu centrală, poate oricând rusul să îți taie gazul și să rămâi cu buza și umflată, și nespălată. Poate că de asta unii preferă baia dușului.