By Bogdan BUCUR in Aberatii — 10 ian. 2025

Eminescu a fost primul

Horia își dorea să fie poet. Avea un vis modest și simplu, de a scrie poezii dar cu toate asta nu s-a apucat de el decât târziu în viață. Îi era frica să încerce să le scrie, sau chiar să le citească.

Se ferea să le citească din mai multe motive. Nu dorea să fie influențat în vreun fel de alți autori și nici să descopere că standardele de a scrie o poezie sunt de neatins pentru el. Știa doar că sunt construcții literare în rime și cam atât.

Aproape zilnic se trezea în fața unei coli goale de hârtie, gata-gata să scrie niște versuri, și de fiecare dată renunța în ultimul moment. Cât timp nu scria, nici nu o dădea în bară iar visul lui continua să fie viu. Chiar și atunci când îi veneau versuri în minte se răzgândea brusc și încerca să își mute mintea pe alte subiecte. Până într-o zi când dorința lui de a fi poet nu a mai putut fi stăvilită și din el a țâșnit o poezie.

Vreme trece, vreme vine,
Când e rău și când e bine,
Când urât și când frumos,
Când călare, când pe jos,
Ba e vechi, ba este nou,
Ba e vacă, ba e bou.

Nu era cea mai grozavă poezie pe care ar fi putut să o scrie dar se simțea mândru de ea. I-a arătat-o unui prieten apropiat, cu scopul aparent de a cere feedback dar cu speranța ascunsă de a fi lăudat.

"Horia..." i-a zis prietenul lui, "nu e rea pentru o primă încercare, dar e cam copiată după Eminescu."

Copiată? Horia era ultragiat. Cum putea să fie copiată după Eminescu când el nu îl citise niciodată? Și orișicât de talentat s-ar fi crezut chiar și lui i se părea imposibil ca prima sa tentativă de poezie să fie adoima uneia scrise de cel despre care știa că e cel mai mare poet român. Apoi a citit poezia în cauză.

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi și nouă toate;
Ce e rău și ce e bine
Tu te-ntreabă și socoate;

Poftim?? Poezia ăluilalt avea în comun doar primul vers, în rest era complet diferită. Cum putea fi acuzat de plagiat?

"Da, Horia", i s-a explicat, "dar acel primul vers e iconic. Îl cunoaște toată lumea, acolo e miezul."

Horia considera asta o prostie dar în fine. A plecat bosumflat spre casă.

În timp ce mergea posomorât pe stradă, observă cum se jucau păsările prin copaci. Se înserase iar pe el începea să îl ia somnul. Oare și pe păsări?

Lovit de inspirație, se apucă iar de scris.

Somnoroase păsărele,
Nu mai zboară printre nori,
Ca niște aviatori,
Ci se duc acasă'n pom
Ca să se bage la somn.

Se întoarse plin de entuziasm la prietenul său, să îi arate noua sa poezie dar iluziile îi fură spulberate iar, din nou și încă o dată... Și pe asta o scrisese Eminescu primul! Mă rog, doar primul vers dar totuși, ce bulangiu!

"Nu mai poți fi poet în țara asta prefăcută", cugetă Horia. "Au scris nemernicii ăștia tot."

Plecă deprimat spre casă, lipsit de orice urmă de vis de a deveni poet. Dar nu se putu abține să nu scrie o ultimă rimă, poate-poate...