Duminică cu durere de cap
Se anunța o duminică frumoasă. Alergarea o făcusem de vineri, cumpărăturile și treburile au fost rezolvate de sâmbătă iar vremea caniculară nu s-ar fi pretat oricum la activități în afara casei. Aveam toate motivele și toate pretextele necesare pentru a sta în casă, să vegetez în liniște. Aveam seriale de vizionat, jocuri de terminat, Lord of the Mysteries de citit, iar cu aerul condiționat nici de căldură nu îmi era frică. Dar știți cum e, socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg sau, în cazul de față, socoteala de acasă nu se potrivește cu socoteala de acasă de la o zi diferență. Undeva la început de amiază m-au lovit migrenele.
Întâi un Ibuprofen. Apoi un Advil Ultra Forte. Apoi un Ibucalmin. Am schimbat pastilele cam odată la trei ore într-o tentativă disperată de a-mi termina weekend-ul într-un mod relaxat dar nu a fost să fie.
Am zăcut în pat, într-o stare de semi-somn, și am mai încercat, cu chiu, cu vai, să mai citesc măcar un pic pe Kindle. De la aerul condiționat îmi era prea frig. Fără el îmi era prea cald. Și constant, dar constant, dar constant, durerea de cap îmi rodea tâmplele.
Cât de puternică să fi fost oare? Habar nu am. Se mai folosește o scară de la 1 la 10 dar fără puncte de referință de unde să știi valorile?
10 - leșini de durere?
9 - începi să urli?
8 - îți dau lacrimile?
Totul e relativ și nu există o scară universală la care să ne putem raporta. Tot ce știu e că au fost printre cele mai intense și neplăcute dureri de cap din ultimele luni, dar nu au fost chiar de chemat Salvarea. Să fie bine? Să fie rău?
Aproape de fiecare când am astfel de dureri mă gândesc cum era pe vremuri. Cum rezistau oare oamenii de odinioară fără Ibuprofen? Mă plâng de durerea de cap din vârful patului, cu Kindle-ul cu o carte bună și telefonul lângă el, în timp ce aerul condiționat mă oprește să mă coc. Dar dacă eram un șerb, un iobag de odinioară, lovit de durerea de cap în timp ce trebuia, dar musai trebuia să sap pământul, cu soarele arzând deasupra, sub amenințarea foamei sau a biciului? Să urlu de durere într-un bordei înghețat fără nici o pastilă modernă? Oare cum au supraviețuit strămoșii noștri?
Singurul lucru ne-rău la aceste weekend-uri cu migrene este că de fiecare dată urmează ziua de după. Ziua fără dureri. Ziua în care normalitatea din alte circumstanțe se transformă în Paradis.
Fără durere chiar și o zi de Luni poate fi de vis! Ce dacă începi munca? Contează că s-a terminat migrena.
