Doi țărani și câinii lor
Un țăran era faimos. I se duse vorba peste mări și țări, pe tot internetul, iar motivul era unul extrem de simplu: avea un câine iar câinele nu avea nimic împotrivă.
Povestea lui era rostită zilnic, de zeci de guri dornice să își amuze interlocutorii, iar pozele cu el și câinele erau printate pe tricouri și afișe, ca un meme simultan modern și tradițional. În fond, de ce nu ar fi fost faimos?
Era țăran, deci om simplu, de la țară, muncitor fără ifose. Avea un câine, deci era om bun, iubitor de animale, lucru accentuat prin faptul că acel câine nu avea nimic împotrivă, deci sigur era tratat cel puțin bine. Umilitate și animale, rețeta magică a succesului.
Peste drum era alt țăran. Avea și el un câine dar nu era faimos pentru că, spre deosebire de primul, câinele lui avea ceva împotrivă. Fugea adesea din curte, cu fiecare ocazie, și doar instinctele animalice de câine, supus stăpânului, îl țineau cumva să nu fugă definitiv. Stăpânul lui nu îl iubea, îl lovea des, adesea uita să îl hrănească iar atunci când o făcea era cu resturi și lături.
La rândul lui, acest țăran avea ceva împotriva celuilalt. De ce era faimos și el nu? Doar amândoi aveau un câine, nu? Mintea lui roasă de invidie era prea mică și prea meschină să poată deduce diferențele și nimeni nu îl plăcea ca să își bată capul să i-o explice.
Și uite așa îi treceau zilele, înnecându-și amarul în cărciumă și bârfind celălalt țăran către orice nesăbuit ce făcea greșeala să îl bage în seamă. În tot acest timp, câinele lui suferea acasă.
Norocul amândurora s-a schimbat când un echipaj de știri a venit să facă un reportaj despre țăranul care avea un câine și câinele care nu avea nimic împotrivă. În timp ce își aranjau camerele, luminile și restul echipamentului, reporterița îl observă pe celălalt țăran privind cu pizmă din spatele gardului. În spatele lui se putea vedea un alt câine, amărât, iar pe spatele lui se vedeau coastele. Reporterița îi privi la rândul ei și începu să zâmbească. În spatele zâmbetului ei se ascundea o idee. Cum reporterița avea și ea spate, fiind membră proeminentă a unei mari asociații de iubitori de animale, ceea ce îi conferea atât influență dar însemna că era și ea un suflet blând. Urma să salveze cel de-al doilea câine dar cum nu putea să îi ia și să fugă cu el în spate, putea să îi ia în spate soarta și să aducă o schimbare.
După atât de mult "spate" încât termenul începu să își piardă sensul, începu și reportajul.
"Dragi telespectatori, avem aici un țăran care are un câine iar câinele nu era nimic împotrivă".
Lăsă să treacă două-trei secunde de pauză dramatică, apoi își continuă discursul.
"Am putea să vorbim despre povestea din spatele lui dar avem un alt subiect, mai tragic. Nu toți câinii nu au nimic împotriva stăpânilor lor...", iar camera să îndreptă acuzator spre celălalt țăran.
În urma reportajului, în loc de faimă s-a ales cu infamie și a mai rămas și fără câine. L-a luat tot primul țăran care acum avea doi câini. Pe câinele original nu l-a întrebat însă nimeni dacă are ceva împotrivă să aibă un nou "prieten" în curte. N-au făcut-o pentru că atunci s-ar fi lungit foarte mult povestea și deja era un subiect pe care toată lumea dorea să îl lase în spate.
