Cucuieții din Deal

Așa de mulți suntem pe lumea asta că uneori se mai întâmplă și lucruri improbabile. De pildă, un sat românesc să aleagă un primar care să fie pus și pe treabă, nu doar pe umplut propriile buzunare. În cazul de față, satul în cauză a fost faimosul (sau infamul?) sat Cucuieții din Deal.

Multă vreme oamenii de acolo au fost rușinați de locul lor de baștină. Oricum erau complexați de faptul că veneau de la țară și primeau automat eticheta de țărani dar să mai fii și dintr-un loc care e sinonim cu mijlocul pustietății, așezare fantomă încremenită în timp undeva la capătul lumii, deja era prea tot. Puteau la fel de bine să fie veniți din peșteră sau să fi trăit sub o piatră că tot același respect l-ar fi primit. Ce-au făcut totuși bine? Au ales un primar priceput.

Nu se știe dacă omul chiar era pus pe fapte mari sau dacă complexul de a fi "Cucuietean din Deal" a fost mai mare decât instinctul de a fura, dar cert e că a început să facă treabă. A transformat notorietatea expresiei într-un renume și s-a axat pe scopul de a aduna turiști. Până la urmă, dacă vrei o experiență sătească autentică, unde poți găsi una mai puternică decât într-un loc numit "Cucuieții din Deal"? Nici la Cuca Măcăii sau la Lacul Care nu găseai un mix mai inedit de agricol cu exotic.

Azi un turist, mâine doi, poimâine zece... încet-încet zona s-a transformat dintr-una săracă și aproape uitată într-un veritabil pol turistic, cu case frumoase și îngrijite și săteni care nu trăiau doar din pensie sau ajutoare sociale. Un final fericit, ați zice. Doar că nu, lucrurile nu pot fi niciodată atât de simple.

Un pic mai la vale se afla alt sat, Cucuieții. Au încercat să profite la rândul lor de boom-ul turistic, dar fără succes. Erau Cucuieții și atât, cum să rivalizeze cu faimoșii Cucuieți din Deal?

În urmă cu câțiva ani lucrurile ar fi stat fix invers. Cucuieții era satul primordial, o idee mai înstărit, și fără un nume care să stea în mod zeflemitor pe buzele tuturor. Cucuieții din Deal fuseseră o simplă adunătură de rebuturi, care s-au aciuat și ei prin zonă, vai de capul lor, și li s-a zis "din Deal" ca nu cumva să fie confundați cu originalul și să se știe că erau doar o palidă copie. Dar cine râdea acum? Colac peste pupăză, printre turiști începuse chiar să circule și să prindă "Cucuieții din Vale" ca denumire pentru ei, ca să fie mai clar cu care Cucuieți au de-a face.

Situația a devenit din ce în ce mai tensionată până când s-a transformat într-un veritabil război. Cucuiețenii originali s-au pus pe rupt scânduri din gard și adunat pari și au plecat peste cei din Deal, și au dat-o într-o păruială care a speriat toți turiștii. Nici cu jandarmii nu au reușit să îi despartă, până la urmă a fost nevoie de armată. Doar că până a strâns Ministerul Apărării suficienți rezerviști fără burtă și capabili să facă mai mult de 10 pași fără să gâfâie, cele două sate erau doar o ruină, cu mai bine de jumătate de populație ajunsă la spital.

După toată polologhia cele două comunități au sfârșit mai sărace ca dinainte și cu o reputație complet distrusă. Adio turism, adio orice șansă de prosperitate. Dar curios lucru, în anumite cercuri Cucuieții din Deal a început să capete un alt fel de notorietate.

De fiecare dată când un primar era lovit accidental de hărnicie și încerca să facă ceva, era sunat repede de la partid. "Ce faci, bă, treabă??? Treci înapoi la furat dacă nu vrei să ajungi ca-n Cucuieții din Deal!"