Crema de maini

In copilarie, parintilor mei le luam mereu aceleasi cadouri. Din bugetul nostru infim, aproape inexistent, cumparam de fiecare data aceleasi doua lucruri: o conserva de macrou in sos tomat pentru tata, care sfarsea adesea in stomacul meu, si o cutiuta mica de crema de maini Nivea pentru mama. Costa cam 4000 de lei pe atunci, daca imi aduc bine aminte.

Revenind in prezent, la clipa de fata, desi sunt nemancat poftesc de fapt la crema de maini a mamei. Lasand la o parte parul meu imbacsit de praf si sarmos, pe care voi trebui probabil sa il spal vreo trei zile la rand ca sa isi revina, palmele mele sunt la fel de uscate ca desertul Sahara. Aspre, cu bataturi dureroase, si cu porii infundati cu ipsos.

Sunt maini de muncitor, de care ar trebui sa fiu mandru dar sincer, in momentul asta mi-as dori niste maini moi si nedureroase, de programator.

Alex, care are atat de multe creme, lotiuni, potiuni, parfumuri, sampoane si spray-uri incat daca nu as stii mai bine as suspecta ca ori e vrajitoare, ori le foloseste pentru alchimie, nu are fix asa ceva. Dar mi-a promis ca imi va da la noapte, cand ajunge acasa, crema de corp hidratanta.

Partea masculina din mine urla indignata: cum, creme hidratante? Un barbat nu are nevoie de asa ceva! Un barbat trebuie sa aiba palme ce pot fi folosite pe post de smirghel la nevoie! In schimb, partea rationala, si-ar da regatul, daca l-ar avea, pentru o crema de maini!