Copii și corcodușe

La o oră la care oamenii normal încă dorm dacă sunt norocoși sau se duc la școală sau la muncă dacă nu, am ieșit să îmi fac alergarea. Aș fi putut să mă număr printre cei norocoși dar nu, am ales să ies să bat străduțele.

În timp ce îmi târam picioarele pe asfalt, în urlete de câini acoperite de căștile din urechi, văd în fața mea ceva colorat pe jos, chiar în mijlocul străzii.

Mă apropii și misterul se elucidează: era un ghiozdan de copil. Lângă el zăcea trântită o praștie de plastic, cu forme exagerate, de un verde fosforescent și complet inutilă. În dreapta lor, o fetiță.

Ceva mai mare decât o păpușă, era maxim de clasele primare, dacă nu chiar grădiniță. Ce o fi căutând oare o fetiță în mijlocul străzii?

Privea spre dreapta, privesc și eu spre dreapta. Pe marginea drumului, cocoțat pe o mașina parcată sub un pom, un băiețel cu doar una-două șchioape mai mari, culegea corcodușe și își umplea buzunarele.

Zilele trecute am cules o corcodușă roșie dintr-un pom. Când eram copil erau foarte rare și mi se păreau mult, mult mai gustoase decât cele verzi. Acum, în schimb? O acritură de nedescris.

Nu știu dacă erau mai bune pe vremuri sau dacă am avut ghinionul să nimeresc una proastă. Sau poate trebuie să fie și eu copil, să îmi las pe jos ghiozdanul și să mă cațăr ca să prindă gust.