Cine rămâne filozof

În ultima perioadă simt că nu trece zi fără să auzi câteva perle, care mai de care mai revoltătoare. Partea cea mai amuzantă e că par un fel de "telefonul fără fir", la o scală mai largă.

Câte un suflet nefericit face o afirmație mai mult sau mai puțin stupidă, dar care nu depășește limitele bunului simț în contextul discuției. Șacalii tabără apoi pe fiecare cuvințel, ca rechinii care simt sânge, și o învărt, o sucesc și o resucesc până când le iese de o știre.

Oamenii cu prea mult timp liber se mulțumesc cu titlul, fiind prea ocupați cu alte titluri înșelătoare pentru a citi întreg articolul, și se aruncă în vâltoarea discuțiilor.

Se comentează practic nu ce spune concret X-ulescu, ci ceea ce sursa Y afirmă că ar fi spus nefericitul.

Situația escaladează rapid când apar drepturile la replică. Stai să vezi, că de fapt a vrut să zică altceva, încearcă X-ulescu să se scuze, fără să realizeze că de fapt își sapă și mai adânc groapa. Orice noua declarație nu e decât un nou prilej pentru a relua circul.

Nici să taci nu prea e bine. Vezi cazul sărmanului președinte, care din mutulică lent nu mai e scos, încât tinzi să crezi că poporul și l-ar dori scoțând perle pe gură.

Iar atunci când nici când taci nu rămâi filozof, ce poți să faci? Să îți strângi bagajele și să pleci acasă.

via memecrunch