Cheia care deschidea orice lacăt

Într-un regat de poveste, plin de bogății nemăsurate, un hoț mârșav tulbura liniștea cetățenilor. Posesor al unei chei fermecate, ce putea deschide orice lacăt, dar și al unor abilități ieșite din comun la strecurat și acrobații, hoțul se înfrupta din comorile de soi fără ca nimeni să îl poată opri. Degeaba puneau locuitorii lacăte peste lacăte, cheii fermecate nu îi putea sta nimic în cale.

Simțind că i se apropie rândul, regele dădu sfoară în țară că va oferi drept premiu jumătate din regat și mâna fiicei sale celui ce va reuși să inventeze un lacăt ce să nu poată fi deschis de nici o cheie.

Timp de o lună de zile toți meșteșugarii din împărăție au bocănit de zor, au tăiat și au măsurat, petrecându-și zilele și nopțile în ateliere, în speranța că vor fi ei ce vor găsi rezolvarea. Iar după ce luna s-a scurs, s-au prezentat la palat, așteptându-și cuminți rândul.

Unul după altul s-au perindat prin fața regelui, au oferit lacătele spre examinare experților regali, dar nici unul nu a reușit să se dovedească imun la iscusitele șperacluri ale acestora. Dacă nici unor consultanți în securitate nu le puteau rezista, ce șanse ar fi avut ca hoțul și cheia sa fermecată să nu reușească?

Când rândul se apropie de jumătate, un zidar încrezător înșfăcă o cărămidă din traistă și o puse pe masa regelui, alături de o găleată de ciment.

-Acesta este lacătul meu! Voi construi un zid în jurul intrării în visteria domnească și atât. Neexistând un lacăt propru-zis, hoțul nu va avea ce să descuie!, spuse el, încrucișându-și arogant brațele.

Regele stătu câteva clipe pe gânduri, reflectând la vorbele zidarului, după care chipul i se lumină. Fericit, îl strânse pe acesta în brațe.

-Vă mulțumesc tuturor pentru interes, dar acum puteți pleca acasă. Ne-am găsit câștigătorul! declară regele cu mândrie. Hoțul nu va avea nici o șansă!

Și plecă însoțit de acesta și de întregul său alai regal, începând deja să discute detaliile zidului, dar și ale viitoarei nunți.

Undeva în spatele fostei cozi, un meșteșugar clătina din cap nevenindu-i să creadă la ce asistase... În mână ținea un lacăt cu cifru, fără cheie, ce nu putea fi deschis decât de persoana ce știa codul. Îl aruncă plin de năduf în zare și se îndreptă spre târg, să își cumpere o mistrie și niște saci de ciment.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii