Cea mai mare provocare de Revelion

Crăciunul, de exemplu, e o sărbătoare simplă. Dincolo de cadouri, pui masa și cauți un film de Crăciun. Nici măcar nu trebuie să fie ceva bun sau nou, e suficient să fie de sezon iar selecția e practic nelimitată. Dar câteva zile mai târziu vine Revelionul...

Sunt oameni care în noaptea dintre ani petrec prin cluburi sau restaurante, cu tone de mâncare, băutură și dansuri sau ies la concertele în aer liber unde e simplu: nu ai de ales. Dar când rămâi acasă, lucrurile se complică.

Sigur, poți să cauți un film bun dar puține persoane au răbdarea necesară pentru a sta locului fix de Revelion. Și atunci te apuci să schimbi printre canale și... vai de capul nostru!

Ca unul care nu se uită la televizor, Anul Nou e ziua în care ies din grota mediatică și văd ce mai trece drept divertisment în prezent. Aproape în fiecare an, rețeta e aceeași: vedete mai mult sau mai puțin expirate, playback și, uneori, scenete umoristice unde umorul e practic inexistent. Și multe, multe, multe manele. În fiecare an m-am enervat, dar de data asta am avut o revelație.

Cine sunt eu de îmi permit să vin și să mă plâng de manelele de la televizor? Stau tot anul pe Netflix sau HBO Max (cât încă mai rezistă), strâmb din nas când vine vorba de televiziune și o dată pe an mă apuc să cârcotesc că nu-mi convine ce văd. Păi cui îi pasă ce cred eu?

Spectatorii fideli vor manele, bănuiesc. Ei se uită zi de zi, lor li se bagă pe gât reclame, pe placul lor trebuie să fie programele, nu al meu. Eu? Oricum am stat mai mult călare pe Switch, fără să fiu atent.