Capul plecat, sabia nu-l taie, nici glume nu face

"Comunismul a murit, dar spiritul a ramas in tara”, spun cei de la Parazitii intr-una din melodiile lor, “Jos Cenzura”, din anul 2004. In 2015, 10 ani mai tarziu, si la mai bine de sfert de secol dupa revolutie, afirmatia e deprimant de adevarat.

Cazul elevilor de la Sincai continua sa faca valuri prin media iar reactiile oamenilor care comenteaza imi provoaca o foarte, foarte profunda indignare.

"Elevii trebuie sa isi respecte automat profesorii. Daca indraznesc sa ii ia peste picior, trebui sanctionati cu duritate, ca sa invete si pe viitor ca nu poti sa faci misto de nimeni si de orice fara consecinte. Oare si pe angajatorii lor tot asa ii vor lua peste picior? Daca nu le convine, sa se duca la alta scoala. Foarte bine le-au facut. Daca un om se apuca si te injura pe tine si pe familia ta prin ziare si zice ca e pamflet, ti-ar conveni?"

Este fix aceeasi mentalitate pe care o au si teroristii. FIX ACEEASI. Nu exista nici o diferenta. “Daca faci misto de ceva in care eu cred sau ma injuri, meriti pedepsit / lovit / ucis”. Ori mintea mea refuza sa inteleaga acest concept, in care vorbele si opiniile justifica un raspuns de alta natura. Sigur, daca opinia unui om este ca toti evreii, negrii si tiganii trebuie gazati si vrea sa si puna in practica acest lucru, avem o problema. Opinia in sine insa e ceva ce nu poate fi combatut decat cu argumente, nu cu pumni, sanctiuni sau bombe.

Mentalitatea de sclav pe care o au multi dintre romani nu e deloc sanatoasa. Un profesor nu trebuie automat respectat. Un sef nu trebuie automat respectat. Nimeni nu trebuie automat respectat.

Respectul se castiga prin fapte, prin modul de gandire si prin caracter. Orice altceva este irelevant. Varsta? Parul alb din cap? Statutul social? Sunt doar detalii ce ar trebui sa atarne la cantar dar sa nu fie argumentul decisiv.

Senectutea sau profesia sunt adesea folosite pe post de cod de trisat. Ai 60 de ani? Achievement unlocked: you’re respectable now!
Visinescu, fostul tortionar comunist, sau Hrebenciuc, mafiotul pesedist, sunt tot batrani. Merita respectul meu? Sa le spun saru’mana, sa traiti, sa adopt o pozitie de drepti si eventual sa le cedez locul in tramvai sau sa ii las in fata mea la rand?

Cate cazuri de profesori care au intretinut relatii sexuale cu minori au existat? Cate scandaluri de coruptie in educatie nu au existat? Profesori sau invatatori care cer bani pentru note mai bune?

Si totusi, TOTI trebuie respectati. Iar niste elevi care, in afara scolii, pe un grup privat, unde nu aveau acces, in mod normal, decat alte persoane care gustau acele glume, au fost sanctionati cu duritate. Gesturi de acest gen se fac de sute de ani, ce a determinat oare reactia? Oare faptul ca erau organizati? Doamne-fereste, daca maine-poimaine elevii isi fac grupuri in care, soc si groaza!, decid sa se uneasca impotriva abuzurilor profesorilor?

Noua ne trebuie oi. Care sa faca ceea ce li se cere. Sa respecte automat superiorul. Sa munceasca precum niste sclavi pana la moarte, sa nu uite sa voteze pe cine li se spune. Ah, si sa dea bani la popa si pentru Catedrala Neamului, ca niste buni crestini.

Asta e mesajul care mi se transmite mie. Asta inteleg. Pentru ca sunt convins ca profesorii in cauza aveau la randul lor defecte, poate nu chiar atat de grave pe cat s-ar fi lasat de inteles. In loc sa porneasca un dialog cu elevii, sa vada si sa constientizeze natura problemei, au exmatriculat si au scazut in masa notele la purtare. Uitati, domnilor profesori, asta e motivul pentru care va “injura” elevii si fac glume “pornografice” pe seama voastra.

M-as fi asteptat ca fix generatia care facea bancuri subversive ca sa mai aline din frustrarile dictaturii sa inteleaga acest lucru. Dar atata timp cat exista oameni ce pun semnul de egal intre o gluma si o injuratura… n-ai cu cine, dom’le, n-ai cu cine...

Nu vom putea avansa ca tara si ca societate civila pana cand generatia celor care au trait in comunism vor muri. Spun asta cu durere, parintii mei, rudele mele si cunostinte dragi fac parte din aceasta categorie, dar acesta este crudul si tristul adevar.

Bogdan BUCUR

Bogdan BUCUR

Născut și crescut
București