Cald

Era atat de cald incat se incinsese asfaltul si simteai ca te afunzi in el cu fiecare pas facut, ingredientul perfect pentru a te face sa crezi ca te topesti literalmente de caldura.

Aceleasi raze care inmuiasera asfaltul goneau orice suflare catre o zona umbrita, ascunsa de canicula, unde sa te poti retrage, asteptand molesit racoarea noptii. Aceleasi raze raspundeau si o lumina orbitoare, fortandu-te sa te ascunzi, ca un pudic, dupa draperii. Caldura razbeste insa printre jaluzele, venea prin geam si te inunda incet, incet, pana cand ajungi sa te scalzi in propria sudoare.

Te coci, cum s-ar spune. Lumea devine un cuptor imens iar tu o bucata de carne necondimentata, asteptandu-si pieirea. Moarte prin coacere, asemenei unei pizza.

Ehe, in vremuri de demult apuse, cand natura isi umfla muschii cu urgia iernii, era mai simplu. Luai inca un cojoc, o blana, mai un lemn pe foc, mai multe gaze, pana cand frigul disparea. Il puteai privi prin geamuri, murdar de alb, framantat de viscol, incercand fara sanse sa te intepe. Dar nu putea sa intre.

Si fix prin aceleasi geamuri te priveste acum natura. E ok, nu e nevoie sa intre frigul. Caldura trece prin geam, te zvarcolesti ca intr-un rotisor, te auto-marinezi in sudoare si cineva, dincolo de nori, cer senin si raze de soare, asteapta sa fii gata.

Frigul care nu razbate? Credeai ca l-ai invins? Ei as, era doar congelatorul ce te pastra in stare comestibila. S-au dus acele timpuri. Afara e cald si e vreme de gratar.