Amintiri de pirat
Eram in liceu cand a aparut trilogia "Lord Of The Rings" si aveam calculatorul proaspat cumparat. Varul meu, despre care am mai povestit putin, mi-a adus unul dintre filme, parca primul dintre ele, pe CD, si l-am putut vedea intr-un weekend. L-am vazut pe vechiul meu monitor, de 15" daca nu ma insel, si m-am minutat de peisajele si efectele din film.
Le-am povestit apoi colegilor de film si multi dintre ei s-au mirat cum de am putut face deja rost de film. Pe vremea aceea download-urile se luau in general pe dischete, iar fisierele mai mari (filmele, de obicei) erau pasate de la unul la altul, pe CD-uri si, mai rar, pe DVD-uri. CD-Writer-ul meu, pentru care economisisem banii de alocatie pe un an de zile, m-a facut erou atunci si am putut da filmul si altora. Eram pirat, ce sa mai...
Stick-uri nu existau, CD-Writer-urile erau rare, asa ca CD-urile erau pasate foarte des de la o persoana la alta si nu adesea se intorceau zgariate, de trebuia sa le scoti si sa le stergi cu grija, doar-doar si-or reveni. Erau la ordinea zilei erorile de copiere, cand se apasa obsesiv pe "Try Again", in speranta ca se va putea copia sectorul defect. Daca nu, ignorai fisierul, si sperai ca puteai folosi cumva rezultatul final.
Prin clasa a 11-a, cred, am primit, tot de la varul meu, seria "Full Metal Alchemist", unul dintre cele mai bune anime-uri pe care le-am vazut. A aparut la scurt timp si filmul, "The Conqueror of Shamballa", pe care insa nimeni nu il avea. Cred ca eram 3 fani anime in tot liceul si nici unul dintre noi nu avea internet bun. A trebuit sa ii fac colegului meu de banca un referat, la biologie parca, iar el mi-a oferit la schimb un DVD cu acest film, precum si un joc de Playstation mai rar (pentru emulator).
DVD-Writer-ul luat prin ultimul an de liceu a deschis orizonturi si mai largi. Pe un DVD incapeau mult mai multe chestii si ieseai si mai ieftin fata de CD-uri, un aspect foarte important pentru liceeni faliti de atunci, si pentru mine in mod special. Am pasat astfel multe chestii.
Unul dintre colegii mei chiar se ocupa la un moment dat cu vanzarea de jocuri piratate. Avea o lista, scoasa la imprimanta, din care iti alegeai ce iti dorea iar el iti aducea CD-ul, contra-cost. Si nu aveai de asteptat decat o zi, poate doua, uneori mai mult daca nu avea timp sau uita.
In fine, motivul pentru care mi-am amintit aceste lucruri este ca, vazand Hobbitul in weekend, in 3D, la cinema, am simtit nevoia sa revad Lord of the Rings. Am descarcat filmele de pe filelist in cateva minute si, daca doresc, le pot copia pe stick-ul de 16 Gb si sa le vad pe Smart TV-ul Phillips, cu o diagonala obscen de mare fata de vechiul meu monitor.
Uneori nu realizezi cat de mult se schimba lucrurile decat privind in trecut.