Amintiri de otaku

Mihai se plangea astazi pe Facebook, pe buna dreptate, de faptul ca fanii anime din Romania spun ca vor multe, dar platesc pentru putine.

Isi doresc mai multe manga-uri traduse in romana, anime-uri subtitrate la televizor, magazine de figurine in orasul lor, si asa mai departe, dupa care se plang de pretul de 10-20 de lei al biletelor la conventii.

Unul dintre motivele pentru care se intampla acest lucru este acela ca fanii mai vechi pun mai mult suflet si au si bugete mai mari. Hai sa ne intoarcem putin in timp.

Pe la sfarsitul anilor 90, inceputul anilor 2000, a inceput sa rasara prima generatie de fani, in adevaratul sens al cuvantului. Crescuti cu seriale precum Sailor Moon sau Dragon Ball, tinerii au capatat gustul pentru asa ceva si odata cu raspandirea internetului, sa caute serii noi.

Pe atunci lucrurile erau insa mult mai grele. In primul rand, internetul era teribil de lent. Imi aduc aminte cand am descarcat seria Berserk de pe torrente, in aproape o saptamana. Sau cand descarcam episoade anime in aproape 2 ore pe episod. Iar astea erau vremurile bune... Principala sursa de anime o reprezentau CD-urile, care se copiau si se pasau de la unul la altul. Se facea schimburi, dadeai si tu o serie, primeai alta la schimb, iar cei care erau studenti in Bucuresti si mai veneau prin provincie cu serii noi, erau Dumnezeu. Pentru mine Craciunul era atunci cand venea varul meu prin Buzau, cu geanta plina de CD-uri. In plus, nu era ca in ziua de azi, cu anime-uri fara numar, fara numar. Cand prindeai vreo serie, film sau OVA, te uitai ca la o capodopera, nepermitandu-ti luxul de a alege altceva mai bun.

Un alt aspect era acela ca un astfel de hobby nu era chiar la fel de tolerat de societate, iar restul de fani erau rari. Eu am fost ceva mai norocos, fiind pasionat si de desen, faptul ca imi placeau anime-urile nu era chiar atat de ciudat, dar tot se gaseau destui care sa faca misto de tine din cauza asta. Iar alti fani cu greu gaseai, ca sa ai cu cine sa mai schimbi o vorba, sa mai obtii o recomandare, si asa mai departe.

Prin Buzau cred ca eram vreo 4 mai marisori: eu, colegul meu Dragos, Andrei / Andemon si Alex / Bujie / Kyo. Pe ultimii doi ii stiti sigur daca ati auzit de BattleKon.

Pe atunci sa fii un astfel de fan era ceva mai hipsteresc aproape, comunitatile erau micute dar unite iar fanii, adevarati.

Acum sa facem fast-forward in prezent. Cultura anime si manga a devenit mult mai mainstream, e mult mai tolerata, exista mai multe evenimente de profil, o piata de produse dedicata, chit ca una cam anemica. Dar una peste alta, lucrurile au mai evoluat.

In cazul fanilor insa lucrurile au evoluat in primul rand cantitativ, nu si calitativ. Daca "pe vremea mea", asa ceva presupunea multe sacrificii si trebuia sa iti placa cu adevarat acest lucru ca sa se justifice efortul, in prezent lucrurile sunt mult mai lejere.

Aproape ca as putea spune ca e o faza: esti intai fan Naruto / Bleach, dupa care treci la serii mai obscure (raportate la primele), dupa care ramai fan doar cu numele. Cresti, iti iei o slujba si descoperi ca ai alte prioritati, bani se duc pe alte prostii.

Si uite asa, incet-incet, lumea se schimba. Fanii trec, comunitatea ramane. Atata timp cat va exista un mic nucleu de fani hardcore, care sa organizeze chestii sau sa cumpere produse, lucrurile vor continua sa se miste. Mai trist va fi cand acestia vor imbatrani si nu va mai veni nimic din urma...

Insa doar viitorul stie ce ni se rezerva. Pana atunci, sa ne bucuram de ce avem.


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii