Ziua lungă

Când mă trezesc dimineața, ceasul meu Garmin îmi spune cât de mult și cât de bine am dormit și mă întâmpină cu următorul mesaj: "Ready to take on the day?"

Nu mă întreabă dacă sunt pregătit să îmi încep ziua. Nu îmi urmează o zi sau dimineață plăcută. Nu avem o traducere mot-a-mot dar în principiu mă întreabă dacă sunt gata să dau piept cu ziua. "Ești pregătit să o înfrunți?"

Partea tristă e că are dreptate. Zilele nu prea mai sunt ceva de care să te bucuri, ci mormane de treburi, obligații și necesități care nu se mai termină iar tu, ca un Sisif modern, trebuie să le împingi de pe o zi pe alta.

Nu există pauze propriu-zise, doar momente când îți amâni obligațiile de dragul sănătății tale mentale. Nu te mai trezești să te bucuri de zi ci trebuia să fii gata pentru provocările ei.

Pe vremuri puteai să visezi la o pauză. Mitica pensie, când după decenii de muncă puteai să te relaxezi. Dar grație unui sistem piramidal pe care nu are nimeni de gând să îl repare, generațiile din prezent nu mai au șanse să se bucure de așa ceva. Asta presupunând că vor ajunge cumva la genul acel de vârste și că schimbările climatice nu vor da totul peste cap.

Așa că în fiecare zi ceasul mă întreabă: "ești gata?". Urmează încă o zi de luptă.

Și încă una. Și încă una.