Zăpadă - II

Toată lumea vrea iarna zăpadă. Dar numai un picuț, așa, cât să dea bine în poze. Un strat subțirel de omăt, suficient ca să acopere tot praful, toate gunoaiele și tot griul din oraș dar atât. Nu care cumva să calci în el și să te afunzi prea tare cu încălțările ca nu care cumva să îți intre frig și gheață în ghete.

Zăpada trebuie să dea bine la poze și să fie plăcută la vedere când te uiți pe geam. Ideal e să și ningă, cu fulgi mari și fotogenici, dar care să nu se aștearnă prea tare. Și doar de Crăciun sau Anul Nou. În rest, să fie acolo așa, de sezon, doar câtă trebuie.

Nu care cumva, dar nu care cumva să îndrăznească să se aștearnă pe șosele sau trotuare cât să blocheze traficul. Și în nici un caz să nu acopere locurile de parcare și să fie nevoie să dai la lopată sau să cureți mașina. Păi ce facem noi aici, ori ningem ori dăm de muncă?

Uneori zăpada nu ne ascultă și face de capul ei cum consideră. Se așterne peste tot și peste toate, e udă, e rece, e înghețată, ba chiar și murdară uneori. Devine un inconvenient major. Un deranj. Și strâmbi din nas căci nu se poate așa ceva.

Primăria ce face? Unde sunt utilajele plătite regește ce ar fi trebuit să deszăpezească? Să ia zăpada din locuri deranjante și să o ducă în altă parte. De ce nu îi amendează nimeni pe ceilalți alții care nu ies să își curețe trotuarele?

Dar principalul vinovat e tot zăpada. Face ce face și mai rău încurcă, în loc să descurce. De ce nu o fi și ea mai cu bun simț, numa' cât trebuie, doar ea știe. Ne mai și ea prin surprindere, în loc să anunțe din timp, ca un musafir civilizat.

Și atunci, cu atâta cârcoteală, nu e de mirare că vine rar.