Vizitatorul

Era întuneric, bătea un vânt rece iar norii acopereau orice urmă de lună sau stele. Noaptea era desprinsă parcă dintr-un film de groază și avea un aer tare straniu. Era o scenă perfectă pentru ceva necurat și malefic astfel încât atunci când a auzit pe cineva bătând la ușă a tresărit speriat.

I-a luat o secundă să își revină din șoc și să coboare cu picioarele pe pământ. Deși era conștient că nu trăia într-o lume fantastică iar monștrii sau demonii nu erau decât creaturi imaginare, părul i se zburlise complet pe brațe și ceva în interior îi spunea să stea deoparte de ușă.

Se lăsase o liniște profundă iar el aștepta încremenit, neștiind ce să facă mai departe. Să se ducă la ușa… să nu se ducă? Instinctul îi spunea să se bage sub pătură și să aștepte lumina salvatoare a zilei dar creierul încerca să îl convingă că nu are de ce să se teamă.

S-a auzit un alt ciocănit, de data asta mai insistent. Cineva chiar era la ușă. Dar la ora asta? Cine l-ar putea căuta tocmai acum? Nu avea prieteni, nu avea rude, nu era nimeni cu vreo urmă de motiv pentru a-l vizita în miezul nopții.

Ciocănitul s-a transformat apoi în lovituri de pumn...

Era bătrân. Nici chiar pe ultima sută de metri dar își trăise viața. Simțea că ar mai fi putut să o ducă lejer incă 5-10 ani dar zgomotele recente l-au făcut să se simtă brusc de-a dreptul antic. Picioarele i se înmuiasera și nu mai vroiau să îl asculte. Încercă să se ridice dar degeaba, nu mai avea putere.

Știa însă cine era la ușă. Cine putea fi în afară de moarte? Îi sosise timpul, putea simți asta cu fiecare celulă din corp, cu fiecare firicel de păr. Nu a fost însă niciodată fatalist iar după o viață de singurătate ideea de moarte nu îl speria chiar atât de rău.

Căpătând curaj și mai calmându-se puțin, s-a ridicat și a început să meargă demn către ușă. Era pregătit să dea piept cu moartea. Se resemnase și aproape că era entuziasmat, urma să afle în sfârșit ce există… dincolo.

A ajuns lângă zăvor chiar în timpul unei noi reprize de ciocănituri. A tras aer în piept, a închis ochii, a tras lanțul… și a deschis ușa.

-De ce n-ai deschis, fă, mai repede? Hâc, mă scuz, vecine, am greșit apartamentul

Bogdan BUCUR

Bogdan BUCUR

Născut și crescut
București