Viata de bucurestean

M-am urcat in tramvaiul arhiplin, prinzand un loc pe scari. Nori negri de ploaie se adunau pe cer si speram sa ajung acasa inainte de a incepe ploaia. Asa ca m-am inghesuit cum am putut, am luat rucsacul in mana, si am incercat sa devin si eu o sardina.

Eram de doua ori ud. O data de la transpiratia de la sala. Nici un prosop nu o poate sterge complet, iar tricoul imbacsit mi se lipise de piele. A doua oara de la ploaia ce ma prinsese deja cand am plecat spre metrou si careia nu vroiam sa ii dau satisfactia de a ma prinde si a doua oara. Zapuseala din tramvai, combinata cu numarul mult prea mare de oameni m-au facut de trei ori ud.

Au inceput sa curga apele pe mine. Broboane de sudoare mi se scurgeau pe frunte, in timp ce incercam sa imi mentin echilibrul si sa imi pazesc simultan si ambele buzunare.

In jurul meu cativa calatori vorbeau nepasatori la telefon. Isi discutau viata privata fara pic de jena fata de ceilalti. Isi purtau discutiile marunte fara grija ca i-ar putea deranja pe ceilalti. Batrani in picioare, ce priveau urat calatorii ce stateau jos, si oameni grasi, incarcati cu sacose, reusind sa umple singuri spatiul in care ar fi putut fi inghesuiti inca trei oameni. O veritabila drama.

Eram curios cati dintre cei ce incercau sa urce aveau abonament. Nimeni nu valida cardul. In apararea lor, nici nu ar fi putut.

Pe tramvai era lipit un afis, conform caruia nu ni se putea garanta siguranta. Piesele de schimb necesare nu erau furnizate de conducere, iar sindicalistii protestau. Ceva imi spune ca in cazul unui accident, nu piesele de schimb ar fi fost problema ci volumul mult prea mare de calatori.

Mai plin ca niciodata, tramaviul a inceput sa se elibereze treptat. Cate o mana intr-o statie, cate-o mana in alta... incet, incet, aerul a redevenit respirabil.

Am coborat si eu intr-un final, savurand cu pofta aerul curat. In sfarsit, libertate!


Categorii
personal  |  opinii  |  recomandari de carte  |  avem multe pisici  |  otaku stuff  |  rants  |  aberatii