Ursuletul cel Ursuz
Padurea era plina de animalute simpatice. De la Iepuras Dragalas sau Rita Veverita, pana la Raducu Bursucu sau Nelu Fluturelu, fiecare avea cate ceva care sa il faca visul copiiilor de pretutindeni. Insa dintre toti cel mai dulce, cel mai pufos, cel mai frumos si cel mai adorabil era de departe Ursuletul cel Ursuz.
Cu blanita sa carliontata, de culoarea castanelor, cu un smoc crem pe piept ca o pernita, ochisori mari cu gene lungi si labute pufoase, Ursuletul era idolul tuturor si de departe cel mai faimos. Insa pe cat de voios arata, pe atat de morocanos era.
Nu vroia sa fie un animalut de plus viu, un Winnie the Pooh sau un Baloo, atat de dragalas incat primul instinct care sa iti vina atunci cand il vezi sa sa fie sa il iei in brate si sa il mangai. Era un urs, fir-ar sa fie, si trebuia sa fie feroce, sa inspaimante toate creaturile din padure si nimeni sau nimic sa nu aiba curaj sa ii stea in cale. Dar degeaba… cu cat se incrunta si se stramba mai mult, incercand sa isi arate coltisorii ascutiti, cu atat parea mai dulcic. Iti venea sa fugi, intr-adevar, dar spre el, pentru a-l smotoci si pupaci pana la refuz.
Pe zi ce trece Ursuletul devea tot mai ursuz si mai retras. Se ascundea prin fundul pesterilor, prin locuri cat mai retrase si mai ferite de ochii lumii, iesind afara doar pentru mese ocazionale, ca sa nu moara de foame.
Intr-una dintre rarele sale iesiri, hotari sa incerce si altceva in afara de peste si de miere, asa ca se apuca sa caute prin padure ceva gustos.
“Nimanui nu ii e teama de mine”, mormaia el, orbecaind prin tufisuri. Si chiar asa era, nimanui nu ii era frica de el, inclusiv Iepurasului cel Dragalas, care ii iesi fara sa se sperie in cale.
“Vai, ce ursulet dragalas!”, exclama iepurasul. “Nu vrei sa ne jucam?”, il intreba el, scuturandu-si voios codita. Dar nu, Ursuletul nu vroia sa se joace, el vroia sa manance. Asa ca jap! ii arse o laba iepurasului, dupa care il hali pe nerasuflate.
S-a intors in pestera sa cu stomacul dar si orgoliul satisfacut, simtindu-se razbunat pentru ofensa adusa de iepuras. Peste cateva zile fu randul bursucului sa il intalneasca. Nici el nu fu speriat de ursulet si nici el nu avu zile lungi. Apoi urma un alt iepuras, un fazan, apoi o dieta cu veverite, ca sa nu se ingrase prea tare...
Era in continuare cel mai dragalas din lume, incapabil sa inspaimante pe cineva, dar pentru prima data in viata sa se resemnase cu situatia. Tot pentru prima data in viata sa, era mereu satul, nici de la sanul mamei nu mancase atat de bine.
Si uite asa, ca prin poveste, Ursuletul cel Ursuz deveni ceva mai putin morocanos si se transforma in Ursuletul cu Burta Plina.
