Un domn

Când alergi vreo 2-3 ani prin aceleași locuri, pe la aceleași ore și în aceleași zile, ajungi să-i recunoști din vedere pe ceilalți alergători.

În ceea ce mă privește, îmi fac alergările de weekend preponderent în parcul Carol unde am tot observat o... persoană. Un alt alergător pe care mi-am dat seama că nu știu cum să îl descriu.

E o persoană clar în vârstă, cu părul cărunt. Dar e un om înalt, drept, care aleargă mai vioi ca mine, cu o postură mai bună și cu un ritm mai alert. Nu prea poți să îi spui "în vârstă", nu e ceea ce te aștepți când auzi acest termen. Iar să îi spui "bătrân" ar fi de-a dreptul blasfemie!

Nici tânar nu este. "Adult" s-ar potrivi dar ar insinua o vârstă, în cifre, poate ceva mai mică decât în realitate. Și cum nu îl cunosc, nici "persoană de X ani" nu e o descriere adecvată.

M-a pus într-un impas. Aș fi vrut să îl descriu prieteni, să îl dau exemplu de cum mi-ar plăcea să ajung atunci când voi fi la fel de cărunt dar am realizat că îmi lipsește un termen.

M-am oprit într-un final la "domn". Era, în fond, un domn. Desigur, un alergător e prin natura lui o persoană mai puțin formală. Un domn e formal dar e și elegant, matur, serios și responsabil, impresie pe care mi-a lăsat-o și dumnealui.

Și am mai realizat un lucru. Nu vreau să îmbătrânesc dar nu m-ar deranja la fel de tare să mă "domnesc".