Mâine

Mâine e un cuvânt perfid și periculos.

"La anul", "la vară", "cu prima ocazie" sunt ceva mai inocente, asemeni minciunilor nevinovate spuse de un copil. Sau sunt poate o formă de politețe, un mod mai diplomatic de a spus "nu". Sau poate indică chiar planuri ceva mai concrete, cu o intenție reală în spate dar cu partea temporală din plan ceva mai incertă. Dar mâine... "mâine" e mai perfid.

"Mâine" te amăgește și te auto-amăgește. Da, da, chiar o să faci lucrurile acelea, chiar o să te schimbi, chiar va exista un progres. Doar că nu azi ci mâine.

"Mâine" te minte ca un politician, pe față. Nici măcar nu beneficiază de politețea incertitudinii ci încearcă să te ia prin învăluire. Facem, dregem, aranjăm și desfacem. 100%, garantat, cu certitudine. Doar că nu azi, mâine.

Iar "mâine" se rostogolește de la o zi la alta. E prin definiție "ziua următoare", ca un fel de Ouroboros își aleargă la infinit coada fără să o prindă.

Nu azi, mâine, te ferești și încerci să scapi, să eviți, să te fofilezi și să rostogolești mai departe problema, ca un fel de Sisif pe invers. Dar pici într-o capcană, căci "mâine" nu mai vine niciodată și rămâi blocat în "azi". Iar azi, acum, prezentul nu e mereu cel mai bun loc, în special pentru cineva care nu are înțelepciune de a nu-și amaneta viitorul.