Ultimul post din 2024
Majoritatea oamenilor au doi lupi în ei, cu opinii contradictorii. Dacă eram un individ tipic, aș fi avut probabil un lup care ar fi argumentat că ultimul post pe blog din an trebuie să fie ceva interesant și reușit, ca să încheie anul în forță, și încă un lup care ar fi argumentat că e suficient să fie ceva generic și retrospectiv pentru că oricum nu are nimeni pretenții în perioada asta și așa e sezonul. Dar nu sunt un individ standard.
În mine sunt două pisici și nu au nici o treabă cu postările pe blog. Una doarme și visează că mănâncă, alta mănâncă și urmează să se culce. Evident, asta mă lasă într-un impas.
Adevărul este că în perioada asta oamenii au alte griji. Ce să cumpere, ce să gătească și ce să mănânce de Revelion. Unde să îl facă și cu cine. La ce să se uite sau ce să facă. Pe cine să sune sau cui să îi trimită mesajele de "La mulți ani".
Chestii generice pe care le facem de fiecare an și pentru care nu s-a inventat încă un RevelionGPT, care să se ocupe de ele pentru noi. Iar noi? Noi să ne vedem de viață, fără stres sau complicații suplimentare.
Să mâncăm ceva gustos dar fără fandoseli. Să bem ceva bun dar fără excese sau chestii scumpe. Să ne relaxăm și să ne culcăm la o oră normală ca să ne trezim odihniți și să nu începem anul cu migrene și stări de greață.
Poate că știau ele ceva, pisicile din mine. Mâncare și somn. Cui îi trebuie mai mult de atât?