Trădătorii - primul sezon de pe Pro TV
Mă văitam la final de octombrie că am vrut să mă uit la acest show dar nu am putut pentru că era difuzat la televizor. Iar eu să stau noaptea, printre reclame, să urmăresc o emisiune la ore fixe nu am de gând. Zilele astea s-au aliniat astrele și am reușit într-un final să îl văd... dar să începem cu începutul!
"Trădătorii" este un reality show produs de Pro TV și bazat pe un format popular, ce a mai avut deja ediții în mai multe țări. Întâmplarea face să fi vizionat întâi cu plăcere primul sezon din varianta UK. După ce l-am terminat, am descoperit că varianta românească se termină și ea în curând (finala a fost pe 11 decembrie). Și ca să susțin economia locală mi-am făcut un abonament pe o lună la Voyo și am zis să îl încerc.
Premiza e aceeași peste tot. 22 (sau să fi fost 24?) de concurenți sunt strânși la un castel iar gazda alege în secret 3 "trădători", ceilalți fiind "nevinovații". În fiecare noapte trădătorii se întâlnesc pe ascuns și aleg un nevinovat pe care îl elimină. Dar înainte de asta, în fiecare seară, toți jucătorii se întâlnesc și votează o persoană pe care o suspectează că ar fi trădătoare. Dacă iese trădătorul, super! Dacă iese un nevinovat, cam nasol.
În fiecare zi concurenții participă la diverse activități prin care pot câștiga bani pentru marele premiu. La final acesta se împarte între jucătorii rămași în felul următor: dacă printre ei mai există trădători, aceștia vor fi cei care vor primi toată suma. Dacă sunt doar nevinovați, suma va fi distribuită în mod egal.
Deci ideea ar fi să fii atent la persoanele suspicioase și pe baza deducțiilor să încerci să descoperi trădătorii și să îi votezi. Asta în teorie, pentru că în practică jocul devine rapid unul de acuze, bârfe și minciuni, ceea ce face totul mult, mult, mult mai distractiv.
Ce îmi place la reality show-urile coreene e că participanți sunt foarte politicoși. Mi-a fost teamă să nu mă lovesc la acest show românesc de genul de faună de care te lovești de regulă pe aici, de cocalari, nesimțiți, mahalagioaice, țărani, influenkeri sau alte creaturi dubioase. Din fericire, am fost plăcut surprins de casting iar concurenții s-au dovedit a fi cel puțin digerabili. Am avut în schimb parte de niște bârfe și semi-ciondăneli autohtone teribil de distractive, lucru care m-a făcut să realizez că pe cât de mult apreciez culturile străine pentru noutatea pe care o oferă, pe atât de mult merge și ceva familiar din când în când.
Atitudinea prezentatoarei, Ana Ularu, a fost un pic iritantă la început, pentru că prea a jucat un rol de scorpie rece și teatrală. Am apreciat la varianta UK modul în care s-a prezentat Claudia Winkelman, care părea că se distrează mult mai mult și a încercat să se apropie de concurenți dar fără a ajunge în punctul în care să fie una de-a lor. M-am obișnuit în timp și cu prestația Anei și a mai avut și ea momente în care camera a surprins-o în propria ei piele, fără a mai juca acel rol obositor, momente care au fost mult mai simpatice.
Per total îl consider un experiment de succes. Sper să începem să avem mai mult conținut de genul produs în România, chit că mărturisesc că în continuare nu sunt dispus să îl urmăresc la televizor. Dar o să îmi reînnoiesc cu siguranță abonamentul la Voyo dacă va fi cazul!
