The Tale of the Unknown Island - de José Saramago
E greu să nu fi auzit de José Saramago, câștigător al premiului Nobel pentru literatură. Dar la fel cum la pomul lăudat nu te duci cu sacul, nici la scriitori consacrați nu e bine să te duci cu așteptări prea mari.
Auzisem lucruri bune despre The Tale of the Unknown Island, cărtica sa, un fel de alegorie comparată rizibil cu Micul Prinț, capodopera lui Antoine de Saint-Exupéry. Mă așteptam deci la o povestioară simpatică, cu ceva substrat și mult farmec. Simpatică a fost, nu neg, dar nimic mai mult.
sursa imaginii: Goodreads
Un om s-a dus să bată la ușa regelui și a spus: Dă-mi o barcă. Casa regelui avea multe alte uși dar aceasta era ușa pentru petiții. Cum regele își petrecea tot timpul stând la ușa pentru favoruri (favorurile fiind oferite regului, să ne înțelegem), de fiecare dată când auzea pe cineva ciocănind la ușa pentru petiții se prefăcea că nu aude.
Așa începe povestioara lui Saramoga, despre un om care dorește să plece în căutarea insulei necunoscute.
Scrisă într-un mod bizar, tipic autorului din ce înțeleg, cu fraze interminabile pentru care rândurile noi și paragrafele sunt la fel de negăsit precum insula din titlu, și cu o morală subțirică și previzibilă, nu cred că poate impresiona decât o persoană fără prea mare cultură literară.
A nu se înțelege prin asta că eu aș fi mare erudit, din contră. Nu trebuie să fii însă mare cititor pentru a putea confunda The Tale of the Unknown Island cu altceva decât este: o povestioară simpatică și cam atât.
