The Rookie
Când vine vorba de seriale, cele pe care le urmăresc se încadrează în două categorii. Prima ar fi a celor bune, pe care le urmăresc cu atenție și le savurez pentru poveste, detalii, actori, regie și restul aspectelor care fac o serie bună. De exemplu, Breaking Bad, Better Call Saul sau, mai recent, Beef. Cea de-a doua e a serialelor popcorn, pe care le urmăresc mai pe jumătate, în timp ce mănânc sau fac altceva. Rolul lor e să mă distreze și să mă relaxeze, fără să am alte mari pretenții.
The Rookie face parte din a doua categorie dar pentru ce e, e realizat foarte bine. Premiza, inspirată pe o poveste reală, e că John Nolan (interpretat de simpaticul și carismaticul Nathan Fillion), e cel mai bătrân polițist începător (rookie) al poliției din Los Angeles. Divorțat și mutat în oraș, acesta încearcă să își reconstruiască viața la 45 de ani și alege să devină polițist după ce e victima unui jaf armat la o bancă.
Serialul are cinci sezoane terminate și un al șaselea în curs. Dacă sezonul 1 se concentrează pe premiză și arată cum decurge viața unui polițist american la început de carieră dar și pe discriminarea pe bază de vârstă cu care se confruntă John Nolan. Devine apoi un serial standard cu polițiști dar e salvat de personaje.
Cu o listă stabilă de personaje dar și unele care apar doar pentru anumite sezoane, ridică The Rookie peste medie și îl fac un serial foarte, foarte urmăribil. Deși Nathan Fillion are, teoretic, rolul principal și povestea se axează inițial pe aventurile sale ca John Nolan, e acompaniat de alte personaje la fel de simpatice. Lucy Chen, o altă începătoare, Angela Lopez și Tim Bradford, ofițeri ce antrează recruții noi, se numără printre ceilalți protagoniști la fel de carismatici (deși în moduri diferite).
Pe partea narativă sunt ok. Nimic ieșit din comun, fără antagoniști memorabili sau plot twist-uri care să șocheze. Sunt însă amuzanți, fără a fi pură comedie sau a face acțiunea să pară nerealistă. Au și ceva dramă, momente mai tensionante și, poate cel mai important, personajele evoluează în loc să devină propriile caricaturi.
Primele patru sezoane sunt disponibile pe Netflix. Cu restul... ne descurcăm cumva, nu?